În această seară, pe cel mai mare stadion al țării, are loc unul dintre cele mai încărcate de istorie derby-uri din fotbalul românesc: Dinamo – Universitatea Craiova.
Cu această ocazie, suporterii care au ales să urmărească partida în a doua zi de Paște din zona VIP, unde prețul unui bilet a fost de 390 de lei, se vor delecta cu mai multe preparate atent selecționate. Același meniu îl au și suporterii de la loji, doar că vor avea condiții de lux.
Duelul de pe Arena Națională va începe la ora 21:00, fiind transmis în format liveTEXT pe GSP.ro și televizat de DigiSport 1 și PrimaSport 1.
GALERIE FOTO. Cum arată meniul la VIP pentru Dinamo - Universitatea Craiova

Meniul pentru cei ce au optat pentru o experiență la VIP pentru derby-ul din această seară conține următoarele:
Aperitive: platou cu brânzeturi nobile și cărnuri (parmezan, gorgonzola, blue cheese, cheddar, emmentaler, mozzarella, nuci, fistic, caise confiate, prune uscate, curmale, struguri, proscutto crudo)
Fel principal: Friptură de curcan, legume fresh la grill, baby cartofi cu sos de brânzeturi maturate
Desert: prăjituri tradiționale
În plus, fanii de la lojiile VIP vor putea să intre și în spiritul sărbătorilor pascale, ouă vopsite în negru fiind plasate într-un coș pe fiecare masă, însoțite și de un mesaj: „Este clar că sărbătorile pascale ne-au prins împreună, pe Arena Națională. Păstrăm tradiția și hai să ciocnim un ou, să ne bucurăm de sărbători luminate în alb și roșu! Hristos a înviat! PS: Ciocnește cu cei dragi și dă-ne tag pe social media!”
Echipele de start în Dinamo - Universitatea Craiova, cu improvizații masive din partea lui Zeljko Kopic:
Dinamo (4-3-3): Golubovic - Sivis, Mărginean, Opruț, Luna - Cîrjan, Olsen, Milanov - Costin, Perica, Selmani
Rezerve: Roșca, Stoian, Pașcalău, Abdallah, Soare, Homawoo, A. Pop
Antrenor: Zeljko Kopic
Universitatea Craiova (4-3-3): L. Popescu - Mora, Zajkov, Badelj, Bancu - Screciu, Mekvabshvili, Oshima - Baiaram, Safira, Mitriță
Rezerve: Lung, Stoian, Mogoș, Ndong, I. Lopez, Maldonaldo, Căpățînă, Houri, Lăpădătescu, D. Barbu, Bană, Lukic
Antrenor: Mirel Rădoi
{{text}}