Francmasonii irlandezi și-au manifestat regretul pentru faptul că au îngăduit ca în sediul lor să aibă loc un interviu cu Tucker Carlson (55 de ani) și Conor McGregor (36 de ani), luptătorul MMA care își dorește să candideze la președinția Irlandei.
Marți, 15 aprilie, Tucker Carlson a realizat un interviu cu Conor McGregor în Amfiteatrul Francmasonilor, o clădire construită în 1869, care a devenit gazda Marii Loje a Francmasonilor din Irlanda.
Conor McGregor și-a anunțat candidatura la președinția Irlandei
Intervievatorul american este o personalitate controversată, în timp ce popularitatea luptătorului irlandez a scăzut după scandalurile în care a fost implicat acesta. Condamnat pentru că a lovit și violat o femeie în Dublin, McGregor a zburat recent în Statele Unite ale Americii, acolo unde s-a întâlnit cu președintele Donald Trump.
De asemenea, McGregor a anunțat că va candida pentru președinția Irlandei și și-a spus părerea în legătură cu Pactul Uniunii Europene privind Migrația și Azilul.
În acest context, discuția dintre Tucker Carlson și Conor McGregor, publicată vineri, 18 aprilie, a adunat deja 1,2 milioane de vizualizări și a atins subiecte precum „încercarea de a șterge cultura irlandeză”, „războiul împotriva creștinismului în Irlanda”, „planul lui McGregor de a rezolva de unul singur criza locuințelor din Irlanda” sau „trezirea spirituală a Irlandei”.
Comunicatul francmasonilor irlandezi: „Negăm categoric orice asociere cu intervievatorul sau intervievatul”
Între timp, Philip Daley, marele secretar al Marii Loje a Francmasonilor din Irlanda a emis un comunicat în care și-a exprimat regretul în legătură cu decizia de a le închiria sala lui Carlson și McGregor.
Daley a afirmat că au primit această ofertă de la o companie americană și că nu au știut detaliile evenimentului, pe care le-ar fi aflat doar cu o oră înainte. Acesta a adăugat că banii câștigați vor fi donați unei organizații caritabile și că a cerut companiei lui Carlson să fie blurat fundalul și să nu se facă nicio referință la Amfiteatrul Francmasonilor.
„Dacă participanții și conținutul ar fi fost știute, atunci rezervarea nu ar fi fost acceptată. Francmasonii din Irlanda neagă categoric orice asociere cu intervievatorul sau cu intervievatul și regretă că un asemenea interviu a avut loc la sediul nostru. Le cerem scuze membrilor noștri și confirmăm pașii pe care i-am făcut pentru a evita o recurență.
Când a ajuns în atenția mea, am dezbătut cu câțiva din colegii mei. Ar trebui să îl anulăm sau să îl lăsăm să se desfășoare? În înțelepciunea noastră, am decis să îl lăsăm să se desfășoare. În retrospectivă, nu suntem fericiți cu acea decizie. Uite, am făcut o greșeală, am ridicat mâinile și am admis asta pe deplin.
Nu aș fi un fan al domnului McGregor în nicio circumstanță”, a declarat Philip Daley, citat de The Guardian.
{{text}}