Dinamo - Universitatea Craiova 0-2. Căpitanul câinilor, Cătălin Cîrjan (22 ani), s-a arătat dezamăgit de prestația formației sale și a recunoscut superioritatea Craiovei.
„Câinii” au avut multe absențe importante pentru duelul cu oltenii. Au fost doar 5 jucători de câmp pe banca de rezervă, iar în teren au avut loc improvizații. Au lipsit Kennedy Boateng, Josue Homawoo, Eddy Gnahore și Dennis Politic, iar Cristian Costin și Raul Opruț au fost folosiți pe alte poziții.
VIDEO » Cătălin Cîrjan, după Dinamo - Craiova 0-2: „A doua repriză am intrat mult mai relaxați”
„Cred că am făcut o repriză foarte bună. Am alergat mult, ne-am creat ocazii. A doua repriză am ieșit mai relaxați și asta ne-a costat. Am încercat să egalăm dar nu s-a putut. Am avut o ocazie mare la 0-1 pentru ei, la Pop.
Normal că puteam să îi batem. Am arătat asta și în sezonul regulat. Craiova este una dintre cele mai bune echipe din campionat. Se vor lupta cu siguranță la titlu.
Nu ne gândeam să stăm așa rău după primele 5 meciuri, adică să avem 4 înfrângeri. Nu vreau să discut despre titlu. La începutul play-off-ului ne-am gândit la top 3, acum vrem să terminăm cât mai sus posibil”, a declarat Cătălin Cîrjan.
Dinamo este pe locul 5 în play-off-ul Superligii României
Trupa lui Zeljko Kopic a câștigat un singur meci din cele 5 în play-off-ul Superligii României. „Câinii” au învins etapa trecută, pe Cluj Arena, 4-2, pe Universitatea Cluj.
În afara victoriei de la Cluj, dinamoviștii au pierdut toate disputele din play-off: 1-3 cu CFR Cluj, 1-2 cu FCSB, 0-1 cu Rapid și 0-2 cu Universitatea Craiova.
În clasament, Rapid este singura formație care este sub Dinamo. Trupa lui Marius Șumudică a acumulat 28 de puncte, în timp ce „câinii” au 29.
De etapa viitoare, va începe returul. Dinamo va juca acasă, tot pe Arena Națională, în compania celor de la CFR Cluj. Disputa este programată luni, 28 mai, de la 21:00.
{{text}}