Basarab Panduru a fost invitatul emisiunii „Prietenii lui Ovidiu”. Fostul mijlocaș a jucat la echipe importante precum Steaua, Benfica și Porto, dar și pentru echipa națională a României # După retragere, a fost antrenor la diverse cluburi din Liga 1, iar ulterior s-a impus ca analist sportiv la Orange Sport, ulterior Prima Sport # E apreciat pentru comentariile echilibrate, dar și observațiile tactice precise, devenind o voce importantă în presa sportivă din România.
- Pandi, ești în formă maximă? Reziști o repriză de 50 de minute?
- Bună seara, sunt, da!
- Să începem cu începutul, ca să zic așa. Teleormănean la origine, din comuna Mârzănești, nu?
- M-am născut în Teleorman, dar părinții mei deja erau la Reșița. M-am născut, am plecat acolo, tot ce s-a întâmplat, grădiniță, școală, liceu, am făcut la Reșița.
- Povestea că te-ai remarcat la Cupa Satelor e reală?
- Veneam în vacanță, jucam și probabil că de aici...
- Când ai simțit că ai o flacără pentru fotbal, să zic așa?
- Dintotdeauna, de copil! La 10 ani ne-am dus, am făcut o echipă. În mare parte ne-am dus toți până la 18 ani. Am fost campioni, am ținut o zonă la Reșița cu juniorii republicani, cum era atunci, cu Steaua. Universitatea Craiova și FC Bihor. Am câștigat noi două meciuri, am făcut un egal, am mers mai departe și am luat locul patru în acel an la juniori republicani.
- Deci ai crescut la Reșița.
- Nicidecum în altă parte.
- Cum e poezia asta, că la Mârzănești...
- E frumoasă și asta, da. Pentru că m-am născut acolo. Am plecat la Reșița, unde au crescut cu mine Cristi Pușcaș, Leo Doană...
- Te consideri reșițean?
- Rămân, așa, în ambele părți. Pentru că acolo m-am născut și la Reșița am trăit toată copilăria, până la 20 de ani când am venit la Steaua. În ianuarie 1991.
Povestea lui Basarab Panduru: „Când am ajuns la Steaua nici nu cred că mă cunoșteau, nu auziseră de mine”
- Cum ai ajuns de la Reșița la Steaua?
- În acea perioadă, mulți se interesau de mine și până la urmă am ajuns la Steaua în ianuarie ‘91, după vreo trei ani petrecuți în Liga 2 cu CSM Reșița.
- Tot mijlocaș?
- Da, eram mai mult atacant la copii, după care cam pe acolo, mijlocaș.
- Cum ai fost primit la Steaua? Care erau vedetele?
- Toată lumea era atunci.
- Adică toți ăia mari?
- Toată lumea, da! Erau Dan Petrescu, Iovan, Bumbescu, Ungureanu, Minea I, Minea II, Ilie Stan, Ilie Dumitrescu. Toată lumea era.
- Te-au primit bine?
- Săvoiu, Artimon, copii mai tineri atunci. M-au primit bine. Dar habar n-am dacă m-au cunoscut. Nici nu cred că mă cunoșteau, nu auziseră de mine, probabil. Una e să joci la Steaua, alta e să joci la Reșița. Dar eu am venit din liga a doua, nu jucasem niciodată în prima ligă. Nu cred că aveau ei de unde să mă cunoască pe mine. Dar m-au cunoscut destul de repede.
- Dar cine a decis venirea ta?
- Nea Tică Dănilescu s-a tot interesat. Dar în ultimii doi, trei ani cam toată lumea s-a interesat și cam toată lumea a vrut să mă ia. Dar până la urmă, nea Tică, nea Ion Alecsandrescu. Și așa am ajuns.
- Tică Dănilescu răpea jucătorii.
- Nu, nu, dar m-au văzut și m-au adus.
- Care a fost impactul de la Reșița, totuși un oraș de provincie, la București?
- A fost totul OK. Am plecat imediat în cantonament. Cum știți foarte bine, în ianuarie, pe 4-5, pe acolo, se pleca la Forban, după care se pleca prin Olanda, Belgia. Campionatul începea prin martie, cred, în perioada aia. Ne-am dus în cantonament și repede am intrat în echipă. N-am avut treabă, am luat tricoul cu numărul 10 sau mi l-au dat și cu ăla am rămas.
- Și antrenor? Ce antrenor ai avut în perioada aia?
- Atunci era nea Bujor Hălmăgeanu la echipă. Piți, Tudorel Stoica, după care nea Emi, Mihai Stoichiță, nea Țiți, nea Puiu. Cu nea Puiu jucaserăm "dubla" aia cu Anorthosis Famagusta, el fiind antrenor la Famagusta, după care a venit la noi. Cu toată lumea m-am împăcat. Bine, bine, jucam, eram...
- Care ți-a fost mai aproape, sufletește, să zic așa?
- Nea Țiți, Mihai Stoichiță, cu el cred că m-am înțeles.
Barasab Panduru explică mitul fals că ar fi jucat în America de Sud: „Trebuia să plec la Fluminense, dar n-am vrut”
- Pe Internet apar tot felul de referințe că ai jucat inclusiv în America de Sud...
- Nu, n-am jucat niciodată în America de Sud! De două ori trebuia să plec să joc acolo. O dată trebuia să plec la Fluminense, dar era în scurt și era Fla - Flu, Flamengo - Fluminense, la sfârșitul săptămânii și hai, hai, hai, nu am vrut să mă duc, pentru că nu știam, habar n-aveam unde mă duc, nu am vrut să mă duc!
- Așa...
- După care am avut un antrenor brazilian, Paulo Autori, la Benfica, la un moment dat s-a dus la Gremio Porto Alegre. Tot a tras să mă duc acolo și la un moment dat am zis să mă duc pentru că aici deja aveam pe cineva, aveam antrenorul, mă cunoștea, era mult mai ușor. Dar după 5-6 etape l-au dat afară, au pierdut meciuri, vedeam meciurile atunci, erau prin tribună cu steagurile, ardeau steagurile, erau supărați rău de tot și n-am mai ajuns nici acolo.
- Eu credeam că dau lovitura. Un român care a jucat pe America de Sud.
- Ha, ha, ha! Știți că era unul, sper să nu greșesc. Era unul Petkovic, cred că a fost pe la Real Madrid, a plecat pe la Fluminense, Flamengo, ceva, și a făcut istorie el acolo. Cred că era un sârb, el a plecat în America de Sud și a făcut istorie acolo. (n.r. Dejan Petković - acum, 52 de ani - a jucat la Real Madrid, apoi la Flamengo și Fluminense). Eu nu am mai ajuns.
- Am înțeles, dar CV-ul tău trebuie modificat! Că apar Internacional și Salgueiros.
- La Salgueiros am fost, este o echipă din Porto.
Barasab Panduru, singurul român care a jucat la Benfica și Porto: „Când te lăsă să pleci, nu plânge nimeni pe tine”
- În perioada Portugalia ai jucat la Benfica, apoi te-ai dus la Porto, rivala de moarte.
- Da, nici nu știu dacă am făcut bine, n-am făcut bine, nu știu. Așa a fost să fie. M-au vrut, am semnat, m-am dus acolo.
- Dar n-ai avut o reținere? Te duceai la dușman, practic.
- Aveam reținere, da. Ce puteai să faci? Nu că mă duceam la dușman, câștigase ultimele patru campionate. Când m-am dus, au câștigat al cincilea... cum spun ei, pentacampeon. Al cincilea campionat câștigat. Deci ei erau, aveau echipă, toată lumea, toți buni. Zahovic, Drulovic, Jardel...
- Bine, Pandi, dar Benfica de ce te-a lăsat să pleci?
- Că așa a considerat că e bine, să plec. Și atunci, am plecat.
- Și după aceea nu a regretat?
- Nu, nu cred. Nu regretă nimeni. Când te lăsă să pleci, nu plânge nimeni pe tine.
- Două cluburi mari!
- Mari rău de tot, da. Nu știu dacă cineva mai ajunge, vreodată, să joace, cum a fost "Regele" Hagi, la Real, la Barcelona, la Benfica, la Porto.
- Tocmai, adică tu ești singurul român care a jucat la două cluburi.
- Da, e din cale-afară de greu. Iar în ziua de astăzi eu cred că este spre imposibil. La una s-ar putea. Pentru că după aia a fost Săpunaru...
- Ioan Timofte.
- Da, la Porto și Boavista. Dar la Benfica și Porto n-a mai fost nimeni.
- Am citit peste tot că Benfica e un club foarte zgârcit. Mai degrabă s-ar duce cu trenul decât cu avionul, ca să facă economie. Povești de genul ăsta.
- Acum au trecut la alt nivel. Ați văzut, cumpără jucători de 20-30 de milioane, vând în fiecare an de 100 de milioane. Acum e alt nivel. Sunt la nivel mare de tot.
- Portughezii mai iubitori de fotbal decât românii? Mai devotați? Vorbesc de public.
- Și ei devotați. Numai că eu la Benfica n-am prins Benfica în cea mai mare ascensiune, să câștigi campionate. Când am ajuns acolo, era pe "Da Luz" un meci de Campionat Mondial, cred că de sub 20-21 de ani. Au intrat vreo 100 și ceva de mii de oameni. Nu erau scaune, nu erau băncile alea. Stadionul foarte mare. Lumea nu a venit, așa, în număr foarte mare. Probabil cei mai mulți, vreo 70 de mii, au fost la un meci amical cu Milan.
- Mai pasionați la Porto decât la Lisabona?
- Mai altfel. Benfica voia să câștige, dar o făcea într-un stil frumos. La Porto parcă trebuia să câștigi cu orice preț. Indiferent ce era, trebuia să câștigi meciul!
- Care a fost lucrul cel mai important pe care l-ai învățat în Portugalia? Afară de limbă, că am înțeles că vorbești bine portogheză.
- Vorbesc. Acum încerc să mai vorbesc, să-mi mai amintesc. Am 20 și ceva de ani de când m-am întors din Portugalia. Acum vorbesc destul de rar, dar mă descurc.
- Portugheza e și mai aproape de limba română.
- Dacă mă duceam în Germania, nu știu dacă învățam atât de repede. În șase luni am învățat, da.
- Ca fotbal, care a fost lucrul cel mai important pe care l-ai învățat acolo?
- Ca fotbal, nu știu ce să spun. Mi-au schimbat postul și asta nu știu dacă m-a avantajat. La început jucam număr 10 pentru cei care m-au luat. Când ne-am dus acolo, am ajuns eu și Ilian Iliev, care acum este antrenorul lui Cerno More Varna. Este prietenul meu. Am ajuns amândoi, după care s-a reîntors la echipă Valdo, care fusese jucătorul lor, care a plecat la Paris Saint-Germain.
- Așa.
- Valdo (n.r. Valdo Filho), un nume mare în fotbalul mondial, cu vreo, nu știu câte, 50 de meciuri la echipa națională a Braziliei... S-a întors și eram toți pe același post, ne cam călcam pe picioare. Și atunci a trebuit să joc stânga-dreapta, ceea ce nu jucasem, ceea ce nu-mi plăcea, nu știu dacă aveam calități pentru asta, pentru că dacă mă puneai în dreapta, trebuia să centrez. Eu făceam fenta aia, mă duceam în stânga și o puneam pe dreptul, trăgeam la poartă, marcam multe goluri din afara careului. Punându-mă stânga-dreapta, m-ai cam limitat și de aici cred că au și venit problemele.
- E plin fotbalul mondial de jucători și de antrenori portughezi. Nu se compară cu românii. Sunt mai talentați decât noi, mai dotați, au mai mult har?
- Nu cred, cred că au intrat într-o mașinărie din asta în care iese numai un portughez tot timpul. Faci ceva, apeși pe vreun buton și iese un portughez. Au impresari buni și...
- Și la noi e plin de portughezi.
- Ce pui între un portughez și un român? Pe cine pui antrenor? Portughezul tot timpul! Nici nu contează ce face, ce nu face, pe el îl pui.
De ce nu reușesc jucătorii români în străinătate? Basarab Panduru: „Noi ne-am dus cam unde nu trebuia să ajungem”
- Problema e că românii când ajung în străinătate cam trag pe dreapta. Nu se mai omoară să joace. Un apartament, o fată cu multe tatuaje și se cam încheie. Portughezii, sârbii, croații abia atunci încep să joace.
- Nu știu dacă este chiar așa. Eu de multe ori mă gândesc de ce nu reușim. Și cred că așa, dacă dăm timpul înapoi și vedem, cu mulți jucători s-a întâmplat asta. Noi ne-am dus, cred că de multe ori, cam unde nu trebuia să ajungem. Jucătorii care au luat-o... Nu, îmi vine acum Costel Gâlcă, da? S-a dus în Liga a doua, la Mallorca, cred că prima dată. Dorinel Munteanu s-a dus pe la Cercle Bruges, pe unde s-au dus.
- Da, dar Ianis Hagi s-a dus în Scoația, la Rangers, într-un campionat care nu i se potrivește!
- Probabil că da. Și ajungând acolo, sus, probabil că nu ești obișnuit cu nimic de acolo. Făcând trecerea spre altceva, ducându-te la, nu știu, la o echipă din Spania, cum era pe vremuri... Ducându-te la Salamanca, de acolo au plecat mai ușor spre Valencia. Ajungând la Valencia din prima, cam toată lumea, în afară de "Cobra", a avut probleme. Cred că ne-am dus la echipe mari și atunci de acolo au început problemele noastre.
- Nu împărtășești părerea mea că Ianis nu s-a dus unde trebuia?
- E greu. Nici în Portugalia nu știu dacă te duci unde trebuie. Pentru că și acolo, terenurile atunci nu erau cele mai bune, ploua foarte mult, era foarte greu, ei foarte puternici. Exact și aici, în Scoția. Ai zis ce caut acolo, unde toți sunt înalți, toți sunt puternici, toți bagă materiale..
- Unde fotbalul e foarte fizic.
- Da, dar tu fiind la Glasgow Rangers, diferența între Glasgow, Celtic, cine mai e acum, Aberdeen, nu știu cine, este foarte mare.
- Restul nu contează.
- El a făcut treabă la Glasgow.
- Da, da. Adică a jucat acum, mai nou, peste așteptări.
- Acum joacă în partea stângă, în partea dreaptă joacă Cerny (n.r. Vaclav Cerny, 27 de ani), dar s-a integrat.
- Tu nu regreți că ai plecat în Portugalia, nu?
- Nu! Păi, n-ai de ce să regreți.
- Adică ai ales bine? Poate era mai bine Spania?
- Nu știi niciodată ce era bine.
- În Franța nu reușim să intrăm.
- Dar n-avem ce să căutăm! Ce căutăm noi în Franța? Noi și ăla care pleacă de aici pentru că e fizic foarte bine, pentru că aleargă foarte mult, cred că alergi foarte puțin pe lângă ăia. N-ai cum să te bați cu ăia. Sunt de doi metri toți pe acolo, prin liga a doua, prin liga întâi. Nu poți să faci față acolo, chiar că cred că este foarte greu în Franța.
- Noi nu reușim să câștigăm nici un duel unu contra unu. Aia e nenorocirea. Iar în Italia, ce avem?, că avem câțiva, afară de portari, toți sunt mai mult rezerve decât titulari.
- Da, Răzvan Marin este de ceva timp acolo.
- E, dar în ultima vreme și el joacă mai puțin. Man nu e nici el tot timpul titular.
- Dar e un jucător foarte bun.
- E un jucător foarte bun, sigur. Mihăilă la fel, Coman acum. O să-l avem pe Horațiu Moldovan, care a promovat.
- Vorba aia, Florinel Coman părea un talent ieșit din comun. Uite că nu reușește!
- La noi e ușor. Să stai numai la centrul terenului, să joci numai faza de atac, e ușor, doar că acolo nu trebuie să stai doar acolo. Trebuie să vii și în apărare și după aia e o problemă.
- Lusitanii, cum le spunem noi. Ăștia sunt mai dotați decât noi că e lumea plină de ei, oriunde. Noi avem 2-3 jucători în China, ei au 50. Noi avem 2-3 jucători în țările arabe, ei au 100.
- E diferență mare între noi și ei.
- De talent sau și de atitudine?
- Probabil că au și altfel de atitudine.
- De mod de a aborda fotbalul.
„Pe Messi îl apreciez cel mai tare! Cristiano e mai mult un marcator”
- Voiam să te întreb, că și aici e o discuție întreagă legată de Cristiano Ronaldo. Îl apreciezi foarte tare?
- Îl apreciez foarte tare, mai puțin decât pe Messi. Adică pe Messi îl apreciez cel mai tare.
- Eu zic că cei care se pricep la fotbal n-au cum să nu-l aprecieze pe Messi, care pentru mine e lângă Maradona.
- Da, pentru că știe altfel de fotbal. Adică el știe fotbalul ăla, să driblezi, să faci. Cristiano e mai mult un marcator. OK, la un moment dat făcea și el lucruri.
- E mai mult un atlet după părerea mea.
- E un atlet marcator. Mia aia de goluri este incredibilă. Să ajungi la o mie... Pe vremuri se auzea că Pele a marcat o mie de goluri. Niciodată nu s-a demonstrat, dar aici, la Cristiano, nu mai ai ce să faci.
- Acolo le-au pus și pe alea de pe plajă.
- Aici le-a numărat toată lumea și să dai o mie de goluri, mi se pare că e din cale afară... Indiferent că îți place, că nu-ți place omul ăsta, e din cale afară de mare.
- Adică scrie istorie. A bătut la recorduri...
- Pe toate le bate!
- Când îl vezi pe piticul de Messi cum joacă, zici: "Bă, uite, e altă stofă!".
- Acum e bine să nu-l mai vezi că eu l-am văzut acum vreo săptămână. E bine să rămânem cu ce făcea el. Nu, nu mai poate nimic. Stă pe loc și trage la poartă de la 16 metri și din două șuturi dă un gol.
- Mai dă câte o lovitură liberă de te uiți și nu-ți vine să crezi.
- Nu, dar și goluri, pentru că portarii ăia care probabil vin din baschet, din baseball, de unde vin refuzați de pe acolo, habar n-au unde trage. El e cu spatele la poartă și din partea aia ți-o întoarce în partea ailaltă, n-ai nicio treabă.
- E și el pe final de carieră, dar uite că Ronaldo s-apropie de 40 de ani și nu se lasă!
- Nu. E altfel.
Cum a ajuns Basarab Panduru analist TV: „Nu am treabă să fiu rău cu nimeni și trebuie să fiu corect cu toată lumea”
- După ce ai terminat cu fotbalul ca jucător, ai început să antrenezi. Dar ai antrenat foarte puțin. Timișoara, Oțelul, Vaslui, Farul... Apoi ai fost manager la Steaua o perioadă. După care l-ai ajutat pe Reghecampf. Nu ți-a plăcut să fii antrenor?
- Mi-a plăcut, dar poate...
- Cine te-a dezamăgit?
- Nu, ce să mă dezamăgească? Probabil că n-am fost suficient de bun. N-am făcut ce trebuie să fac. Nu știu.
- Pentru că acum nu spun eu nicio noutate. Dacă antrenor câștigi mult mai bine decât în calitatea de comentator TV.
- Da.
- Nu că te-aș compătimi, dar...
- Nu trebuie.
- Am citit acum că Fenerbahce, ca să-l dea afară pe Mourinho, trebuie să-i ofere 40 de milioane. Adică... Cum să-ți spun?
- E din cale-afară. Dar vedeți că el a făcut peste o sută de milioane numai din dat afară!
- Da, sigur.
- Deci din banii de pe dat afară, el are 100 de milioane.
- Să pare că are și avocați buni.
- N-ai ce să faci oriunde te duci. Pe Lună dacă te duci, pierzi contractul cu el. La mine asta a fost, am încercat, am fost antrenor, după care în 2010 așa, din nimic, am ajuns la televiziune și până la urmă...
- Cum ai ajuns la televiziune? Cine a fost cu ideea? Cine te-a sunat?
- Atunci la GSP TV, cred că, în 2008, Radu Naum a fost atunci. El m-a chemat: "Hai că facem un proiect", atunci a începuse proiectul ăla. Și m-am dus acolo, am stat un an de zile. După care am fost la Steaua, după care m-am reîntors în 2010. Vlad Enăchescu, Sandu Săbău, m-am întâlnit cu ei, "Hai la noi!". La tot ce a fost acolo, Dolce, Telekom... Acum e Prima Sport. Am 15 ani de televiziune, 16 cu cel de la GSP.
- Mulți înainte!, dacă asta ți-ai propus...
- Nu ți-ai propus niciodată treaba asta. Am zis hai că merg acolo, văd ce se întâmplă... Pentru că peste tot în lume antrenorii care nu au echipă se duc la televiziune, stau puțin pe acolo, pleacă mai departe. Profită și telespectatorul de cunoștințele antrenorului, adică toate se leagă.
- Și există răutatea asta care circulă la noi, că la noi sunt multe lipsuri, dar în materie de răutate suntem foarte bine. "Dom'le, niște antrenori care n-au reușit în cariera asta le dau sfaturi și, mă rog, îi trag de mânecă pe antrenorii care sunt în exercițiu". Să tacă aia de la televiziune, să vorbească cine?
- Păi, așa poți să spui de un jurnalist, așa poți să spui de oricine.
- Absolut.
- Probabil că și un critic de cinema: n-a făcut niciodată niciun film, poate nu știu, dar are școală, are experiență, adică sunt alte lucruri. Asta cu să nu spui, treaba e ce spui, dacă spui ceva ca lumea, adică așa, nu spune tu că n-ai făcut... Păi, dacă iau pe cei mai buni de prin Anglia, nu știu dacă...
- Nu toți au fost internaționali.
- Nu mai spun nici de fotbaliști! Adică Gary Neville, care e unul dintre cei mai buni, nu știu dacă el a fost. OK, Manchester United, da, dar n-a fost cel mai mare fotbalist din toate timpurile, ca să poa' să vorbească. La noi vă spun ceva: și dacă ești Maradona, dacă ești cine ești, tot îți spune, știi tu că în ziua de astăzi toată lumea știe orice, nu mai ai voie să te schimbi.
- Când erai antrenor te deranja ce scriau sau spuneau ziariștii despre tine?
- M-a deranjat tot timpul răutatea. Atunci când am devenit analist, am zis: nu am treabă să fiu rău cu nimeni și trebuie să fiu corect cu toată lumea.
- Da, dar adevărul de regulă doare.
- Nu trebuie, nu sunt plătit ca să fiu rău, să am treabă cu unul, cu altul, nu e treaba mea asta. Treaba mea e să mă uit la meciuri și ce văd, aia să spun. Probabil nu suntem pe aceeași undă de multe ori, dar vreau să spun ceea ce văd.
- Au fost ceva articole care te-au deranjat în mod special?
- Au fost, probabil, dar nu știu, dacă dau timpul înapoi, nu știu, nici atitudinea mea dacă a fost cea mai corectă. Dar vă aduceți aminte că toate problemele mele au venit de la faptul că am inventat eu asta. Eu văzusem cât eram în Portugalia, am văzut antrenori care trimiteau antrenorul secund, după un meci pierdut, să vorbească el. De aici mi-a venit ideea și am zis: bă, stai puțin, nu am cum să trimit la o conferință, după un meci pierdut, antrenorul secund, că nu e treaba lui să discute acolo!
- Nu e el responsabil.
- Nu e el, îl trimit de ce, să îmi bat joc de el? Și atunci am spus: eu mă duc de fiecare dată, atunci când pierd, atunci când câștig, nu știu dacă e important să mă duc eu, poate să se ducă oricine. Probabil că am greșit atunci, dar așa a plecat, asta a fost ideea.
- Și asta i-a deranjat.
- Neducându-mă niciodată când câștigam, omul nu putea să mă vadă pe mine cum eram. Eu mă duc la Timișoara în primul an și am trei victorii la rând, de exemplu. Adică una e când te duci după una, două, trei victorii, te vede omul și face o imagine. Pe mine și mă vede de fiecare dată că îmi pierd. Ce să înțeleagă? Luăm acum antrenorii. Ce fel de antrenori vrei în momentul ăsta? Îi luăm după ce pierd un meci, după ce pierd două meciuri, după ce pierd trei meciuri. Se vedea că mai sunt, așa, băieți buni. Nu mai e nimenea, pentru că ești supărat, și tot timpul văzându-te așa, a crezut lumea "Băi, stai, stai, nu m-ai supărat întruna", dar eu veneam numai când pierdeam.
- Pandi, supăratul.
- Fiind la nou-promovată, era normal să pierzi mai multe meciuri decât câștigai. Nu? Nu-i normal? Cum se întâmplă? În ultimii 20 de ani, dacă luăm o echipă nou-promovată, are șanse foarte mari să retrogradeze chiar din primul an. Și atunci, de aici toate problemele astea.
Barasab Panduru nu mai pleacă de la TV pentru un post de antrenor: „Nu, nu, nu!”. Detalii despre perioada Craiova cu Reghecampf
- Te mai gândești o dată să te întorci? Dacă e vreo ofertă.
- Nu știu, m-am tot dus cu Reghe foarte puțin, e adevărat. Am vrut, m-am dus cu el pentru că am avut încredere mare în el, am încredere în el. Știu că dacă vrea să facă, este antrenor excepțional, are, știe, știe cum să vorbească cu toată lumea, cu jucătorul, cu conducerea... Știe ce trebuie să facă, știe fotbal, dacă vrea să facă, e foarte bun antrenor. Și atunci am zis: mă duc cu el!
- Și pe el l-au dat afară de pe locul 1.
- N-au avut niciun fel de dreptate.
- Ai vorbit cu el atunci?
- Am vorbit cu el, da. Am văzut meciurile și știu cum s-a dus... S-a dus cu meciuri în minus, este adevărat, dar era pe locul 5-6. Bineînțeles că acolo, Esperance Tunis câștigă campionatul de 30 din 31 de ani. Adică ei cam îl câștigă...
- Da, da.
- Dar fiind pe locul 6, cu meciuri de Champions League, nu era ușor să joci, să te duci prin Sudan sau nu știu pe unde au fost ei, prin Angola și să te întorci după aceea să joci meci de campionat la 3 zile, nu era ușor. El duce echipa pe primul loc, câștigă grupa de Champions League de pe primul loc, pentru că și acolo, dacă ai câștigat de pe primul loc, joci cu locul 2. A câștigat Supercupa... Era pe primul loc când l-au dat afară, adică erau toate obiectivele!
- Așa este, de neînțeles...
- Îl dai afară, întâlnește pe Mamelodi Sundowns, echipa antrenată de portughezul Cardozo, dat afară, înainte să vină Reghe, îl dai pe Reghe afară, pui alt antrenor chiar înainte de meciul ăsta, pentru că nu mai ai încredere după două rezultate de egalitate, un 2-2 prin minutul 97... Nu mai ai încredere în el și te duci la Mamelodi, pierzi 1-0, vii acasă, faci 0-0, te elimină ăia și acum îl plângi iară pe el. Nu știu ce s-a întâmplat acolo.
- Deci... Nu spui nici tu, nu total.
- Nu știu ce să spun... Și da, și nu. În momentul ăsta e "nu" pentru că am un contract ferm...
- Și, oricum, e mult mai mult de muncă în calitate de antrenor.
- Nu m-a interesat asta, că e mult mai mult de muncă. Asta trebuie să faci dacă te duci acolo, ai alt program, altceva. Nici aici nu e puțină muncă! Și aici este foarte multă muncă. Tu când vrei să ieși pe undeva nu poți, pentru că ai meci de văzut.
- Lumea zicea: stă două ore seara la televizor...
- Nu stă nimeni două ore... La cinci e meci, la opt e alt meci. Te duci cu o oră înainte. Adică sunt multe ore. E multă muncă și aici nu e chiar ușor. Dar acum nu mai pot, am un contract cu Prima, nu am cum să mai plec. În momentul ăsta nu cred că mai plec.
- Deci dacă vreo echipă visează acum să-l pună pe Pandi antrenor...
- Nu, nu, nu! Nu, că am un contract care este OK și nu, nu am cum să plec.
- Dar ai fost la un moment dat manager la Steaua, o scurtă perioadă, nu?
- Un an, da.
- Bun, de ce ai renunțat și acolo?
- Cred că dacă mă întrebați ce îmi place, mai degrabă antrenor decât manager. A fost o situație acolo mai altfel.
- Te-ai certat cu cineva? Te-a deranjat Becali?
- Nu, nu. Nu pot să spun că m-a deranjat, dar au fost acolo niște lucruri, pentru că noi în anul ăla terminăm la egalitate de puncte. Cred că termină trei echipe la egalitate de puncte în iarna aia, parcă noi, Urziceniul și CFR, câștigă Urziceniul, noi terminăm pe locul 4. Pentru că trebuia să câștigăm ultimul meci, dacă nu îl câștigăm și pe ăla, terminăm mai jos. Dar acolo au fost așa niște...
- Momente mai ciudate?
- Era Bergodi atunci. Făcuse o echipă tânără, erau ceva rezultate, am ajuns eu la trei zile, l-au dat afară după meciul ăla cu Sheriff, 0-0 acasă, parcă, a fost... L-au dat afară și atunci așa s-a terminat tot.
- Atunci a fost și incidentul ăla, când a intrat Gigi în cabină.
- Da, eu de-abia venisem atunci de trei zile, dar atunci am văzut un proiect ca lumea, cu Bergodi, care se bazează pe tineri, care avea rezultate și te gândeai: pot să fac ceva.
- Părere bună despre Bergodi?
- M-am avut bine tot timpul cu el, doar că, acolo, în trei zile n-ai cum să-ți faci, nici eu despre el, nici el despre mine, adică n-aveam ce păreri să ne facem, dar așa, de-a lungul timpului, da, e un antrenor care și-a făcut treaba la noi în România, pe oriunde s-a dus.
- Și a încercat un pic să schimbe și abordarea, mentalitatea, atitudinea, da, e greu.
- Nu e ușor la noi. Asta se schimbă greu.
Analiza lui Basarab Panduru despre echipa națională: „Începe drama și e o problemă chiar să dai tu un gol”
- Aș vrea să vorbim un pic despre Anghel Iordănescu și Mircea Lucescu. Cei doi corifei, să-i numim așa.
- Nu pot să vorbesc despre Mircea Lucescu pentru că nu l-am avut antrenor. Nea Puiu mi-a fost antrenor și la Steaua, și la echipa națională. Nu prea sunt în măsură să fac comparații, necunoscându-i așa foarte bine, nu am fost antrenat de cei doi.
- Vorbește despre fiecare în parte, fără să-i compari.
- Nea Puiu a fost atunci când a venit, a revoluționat într-un fel tot ce se întâmpla la noi, pentru că ne-a dus la limită. Ne antrenam foarte dur, greu, toate lucrurile pe care le făceam erau grele, complicate, dar aveam putere și eram în formă toți. După aceea, la echipa națională, nea Mircea e altceva. A făcut treabă pe unde s-a dus. Nu pot să fac comparații.
- Crezi că a făcut bine Lucescu luând naționala la 79 de ani? A riscat prea mult?
- Nu cred că atunci când a luat-o s-a gândit că riscă ceva. A văzut-o, s-a uitat bine și a zis: pot să fac ceva probabil din această echipă. Un mare avantaj a fost preluarea echipei înainte de Liga Națiunilor. E un mare avantaj. Noi fiind în grupa 3, meciurile erau accesibile, chiar dacă nu-i mai cunoșteai pe jucător, puteai să-i cunoști în toate meciurile astea. Ne-am dus foarte bine, a fost o campanie foarte bună, doar că acum nu mai suntem în situația aia, nu mai jucăm doar cu echipe de genul ăla.
- Așa este...
- Am trecut la alt nivel și acum am văzut că de unde primeam un gol, nu era nicio problemă să dăm 3. Acum când ne dă cineva un gol, vorbesc de echipele astea mai bune, începe drama și e o problemă chiar să dai tu un gol, nu mai vorbesc de 3.
- Da, corect. Așa este. Ești optimist în ceea ce privește calificarea?
- Trebuie să fiu, dar mi se pare că este complicat.
- Foarte greu.
- Vorbim de primul loc aici, pentru că locul 2...
- Pe 7 iunie se decide, după părerea mea.
- 7 iunie, dacă nu câștigăm acolo, cred că avem o problemă.
- Sau dacă pierdem...
- Avem o problemă mare cu primul loc. Mai avem și locul 2, adică și grupa asta este totuși bună, pentru că suntem cap de serie, parcă jucăm primul meci acasă, adică avem avantaje și dacă terminăm pe locul 2.
- Bun, și revenind la vechea discuție pe care fiecare o abordează altfel: Generația de Aur mai bună decât România '70, să zic cea cu Guadalajara, decât Generația de Suflet?
- Iar mi-e greu...
- Noi suntem obișnuiți să comparăm. Ne plac comparațiile.
- Ne plac, dar Generația de Aur a fost o generație mare de tot. Indiferent că ne place, nu ne place, ce ne place, a fost mare!
- Tu te socotești parte din Generația de Aur?
- Mă socotesc pentru că am fost la acel Campionat Mondial în ‘94, unde este cel mai mare rezultat. De fapt, noi facem cel mai mare rezultat din toate timpurile, nu? Locul 5, cred.
- Absolut!
- Locul 5 la campionatul ăla, cum s-a calculat acolo, cu egal, cu... Locul 5 la campionatul ăla mondial este cea mai mare performanță. Și aici, nu știu dacă trebuie să facem comparații. Mai bine să le iubim pe toate în felul lor.
- Lăsăm fiecare locul ei.
- Să-i dăm ‘70-ului ce e al lui, ‘94-ul, după care generația asta nouă, acum, cu campionatul ăsta european, care a dus lumea din nou în jurul echipei naționale. Sunt lucruri total diferite, comparații, cum facem acum, comparând pe Maradona, Pele cu nu știu cine. A fost cel mai bun în perioada aia, a fost cel mai bun... Eu l-am văzut, de exemplu, pe Maradona acum, și mie mi se pare că este cel mai mare. Eu n-am văzut asemenea jucători și nu există, în ziua de astăzi, adică la ce fel de fotbal era atuncea.
- Așa este..
- Păi, dacă mă uit acum la imagini din meciurile de atuncea, el era la 110 metri garduri de fiecare dată.
- Da.
- Adică ăia băgau alunecări și din stânga, și din dreapta, trebuia să-l driblezi, să sari peste el, să te uiți, să nu vină unul din partea cealaltă cu talpa pe tibie, pe gleznă, pe ce vrei, adică era altfel de fotbal. În schimb, nu știu dacă cei din ziua de azi pot juca în zilele alea. Cu fotbalul ăla. Pentru că acum dacă te faci puțin la el, primești cartonaș galben, adică nu mai ajungi să-i mai dai o talpă pe tibie, da? Și ai luat cartonaș galbeni. Atunci era foarte greu.
- Dar din generația ’70 de cine ți-a plăcut?
- Eu nu i-am cunoscut, abia mă nășteam. Tatăl meu ținea cu FC Argeș și-i plăcea Dobrin.
- Eu n-am întâlnit încă nicio persoană căreia să nu-i fi plăcut Dobrin. Chiar dacă unul zicea, și zic și eu că pentru contribuția la fotbal, Hagi a fost deja mai mult, dar când vorbești de talent în fotbal, Dobrin e....
- Eu am crescut practic, mai corect, cu ‘86-le, cu Steaua. De atunci am început...
- De acolo cine ți-a plăcut cel mai tare?
- Păi... Fotbalul lor mi-a plăcut atunci. Echipa, fotbalul, viteza aia...
- Mie îmi place cum zici acum. "Dom'le, eu am marcat trei goluri, dar cel mai important e că am reușit să-mi ajut echipa".
- Nu-i important că am dat eu golurile. Ba, e important că de aia vorbești. E cel mai important.
- Eu am contribuit la succesul echipei. Câștigăm toți, pierdem toți. Și să vedem meciul următor.
- Din ’86 erau toți. Lăcătuș, Pițurcă. Fotbalul ăla mi-a plăcut mie. În viteză, spre poartă, totul era spre poartă și totul în mare viteză. Așa mi s-a părut și foarte tehnici toți.
Basarab Panduru între FCSB și Steaua? „Aia este echipa, aia este Steaua noastră. Echipa care a câștigat Cupa Campionilor”
- Ai amintit de Steaua. Acum e discuția asta: FCSB, Steaua. De ce parte ești, ca să te bag la apă? De ce parte te situezi?
- Păi, nu mă bagi, că mereu, am spus că sunt cu Steaua.
- Steaua CSA?
- Steaua.
- De ce?
- Așa sunt. Pentru că țin cu echipa care are Cupa Campionilor, care... Eu nu spun că cine e, cum e, nu mă interesează. Doar întreb mereu. Cine are Cupa Campionilor în palmares?
- Aia e clar că o are Steaua.
- Aia este echipa, aia este Steaua noastră. Echipa care a câștigat Cupa Campionilor. Dacă n-ai Cupa Campionilor, dacă n-ai... Nu știu.
- Deci tu ești tabără cu Lăcătuș...
- Eu sunt cu Steaua, da. Cu toată lumea care ține cu Steaua.
- Te duci la meciuri Stelei?
- Nu, nu.
- În general nu prea mai mergi pe stadion?
- Nu, nici n-am cum. Pentru că și la meciurile naționale sunt în studio, la meciurile importante sunt în studio, deci nu prea...
„Sunt presiuni în meseria asta de analist TV?”. Basarab Panduru: „Nimeni nu mi-a spus ce să spun, cum să spun. Ai grijă că...”
- Cât de grea e meseria asta de analist TV? Sunt presiuni?
- Nu sunt. Niciodată n-a fost niciodată presiune.
- Nu te sună nimeni?
- Nu.
- Eu spun din experiență, că mă sună pe mine.
- Eu vă spun că nu. Nu, nu, nu. Nu mă sună nimeni, dar nu mă sună niciodată nimeni. Nimeni nu mi-a spus ce să spun, cum să spun. Ai grijă că...
- Vorbesc de cluburi de...
- Nu mă sună nimeni, că nu are de ce să mă sune. De ce să mă sune?
- Nu îndrăznesc, probabil.
- Nu că nu îndrăznesc, dar m-au văzut: ăsta sunt, ce văd, aia spun, nu-ți convine, e treaba ta, nu am ce să discut, n-am avut...
- Tocmai asta deranjează, că spui exact ce vezi.
- Păi, ar trebui să deranjeze? Sau ar trebui să fie OK?
- Nu, n-ar trebui să deranjeze, dar...
- N-ar trebui să deranjeze niciodată nimeni care spune și este corect și spune ce vede.
- La noi funcționează principiul "Cămașa fiecăruia e mai aproape". Înțelegi? Propria cămașă.
- Poate. Nu, niciodată n-am avut probleme de genul ăsta.
- Ce părere ai tu despre ideea pe care mulți, cum să spun eu, combat, că reprezentanții cluburilor n-ar trebui să fie în emisiuni de televiziune permanent.
- Asta s-a inventat după ce a venit MM și după ce toată lumea a crezut că FCSB-ul are un avantaj?
- Nu, nu zic că are un avantaj.
- Păi, nu, dar de aici a plecat. Pentru că înainte de MM, la noi invitat permanent era Bilașco, de exemplu, care era la CFR Cluj.
- Bilașco, din păcate, nu are audiența lui MM.
- Păi, stai puțin, adică pe noi ne deranjează unul care își creează un avantaj sau ne deranjează prezența?
- Principiul.
- A fost și de la Cluj. Dar când a venit unul care a profitat de momentul ăsta, deja am început să nu mai fim de acord cu asta. Păi, nu, noi trebuie să fim de acord cu principiul, nu cu unul care își creează un avantaj. Treaba lor, nu e treaba mea cine vine, ce face.
- Sigur că nu e.
- Nu știu, aici e să creezi avantaj sau nu să creezi avantaj. Ești bun sau nu ești bun aici.
- MM este și un tip care știe ce vorbește. Și atunci, sigur că...
- Toată lumea știe, pentru că toată lumea știe, dar poate unul nu vrea să intre în... Adică nu înseamnă că celălalt nu știe, dar poate nu vrea să spună lucrurile eu știu cum, în alt fel sau... Dar dintotdeauna au fost și probabil că totdeauna vor fi la televiziune, doar că ne deranjează că na, unul profită și are câștig.
- Da, bine, nu știu ce câștig are, dar orice caz. E o voce, influențează, formează o opinie cât de cât.
- Se uită lumea la el. Nu e ușor să fii la televizor și să se uite lumea la tine.
- El știe fotbal, e un tip inteligent, e un tip care știe ce vorbește. Adică nu vorbește pro FCSB, vădit, așa. Știe când se ridice problemele. Deci nu sunt presiuni.
- Nu, nu...
- Eu eram sigur că mai sună președintele: "Măi Pandi...".
- Pandi, ce? Ha, ha, ha!
- "Ai grijă, că n-a fost..."
- Să ai grijă la ce? Eu sunt atotștiutorul ăla, că a fost ofsaid, că a fost fault, că a fost nu știu ce? Eu mă uit, văd fazele de nu știu câte ori și îmi dau cu părerea. Normal că pot să fiu de acord, nu pot să fiu de acord. Dar mai degrabă sunt eu corect decât cineva care este subiectiv. Nu?
- Dar ce te faci când o să promoveze Steaua?
- Ce o să mă fac? O să mă fac ce m-am făcut și până acum. O să-mi văd de treabă în continuare, cum mi-am văzut și până acum.
- Dacă ești pro Steaua, atunci nu știu dacă mai poți să fii sută la sută obiectiv, că vine echipa favorită.
- Pot să fiu sută la sută. De ce pot să fiu sută la sută? Pentru că sunt pro Reghecampf, sunt pro Gâlcă, sunt pro Ilie Stan, sunt pro Neagoe, sunt pro Emil Săndoi, sunt pro oamenii cu care sunt prieten. Și atunci, ce înseamnă?
- Am înțeles ideea.
- Că eu să nu mai fac meseria? Îmi fac meseria, ei și-o fac pe-a lor. Și ideea este ca eu să fiu corect, iar ei cred că au un avantaj știind că acolo este cineva corect.
- Spui ce vezi și ce gândești. Aia nu înseamnă că ai dreptate, că poate nu ai dreptate.
- Îți faci treaba corect de fiecare dată și nu se supără nimenea pentru că eu cred că, până la urmă, toți sunt de acord că e bine să spui ceea ce vezi, după care judeci dacă e bine sau nu.
- Spui ceea ce vezi, aia nu înseamnă automat că ai dreptate, dar e o părere și tu încerci măcar să fii obiectiv în ceea ce spui.
- Important este să nu ai răutate. Să nu ai răutate și să nu ai cu ăla, cu ăla. Nu trebuie să ai cu nimenea nimic.
Bîrligea trăiește din pregătirea fizică, după părerea mea. Cu cât este mai bine pregătit fizic, cu atâta este mai bine. El are nevoie de asta. El are nevoie să-i transmită spre creier putere. Și în momentul când ai putere, el face orice. Când nu poate să alerge, are o mare problemă. Louis Munteanu, dacă nu poate să alerge, poate să o pună unde vrea el. Adică dacă îi vine o minge în careu, bagă un interior, dă un lat, o cam dă unde vrea. Sunt diferiți jucători, dar ambii cu potențial
Barasab Panduru
- Din cariera de fotbalist ce te bucură cel mai tare și ce regreți?
- Mă bucură unde am ajuns. Nu pot să regret nimic, pentru că fiind copil la Reșița în acea perioadă, nu știu dacă aveai ceva, dacă te gândeai la ceva, dacă vedeai viitorul cumva.
- Dar ai visat să fii fotbalist?
- Am visat să joc la Reșița, da! Ce făceam în '80 și ceva? Puteam să zic că vreau să joc la Juventus Torino, că tocmai ai văzut în finala aia 1-0 când a dat Magath gol. Mă gândeam să joc aici, la mine. Cred că am ajuns departe rău de tot, fără să mă gândesc că puteam vreodată să ajung unde am ajuns.
- Care a fost calitatea ta numărul 1 ca jucător?
- Am avut o tehnică foarte bună și driblam orice adversar.
- Și defectul?
- Defectul? Nu știu, probabil se vorbea atunci că nu vii înapoi, dar nu știu de ce trebuia să vin la noi.
- Atacanții trebuie să fie mai degrabă fundași.
- Acum s-a schimbat fotbalul. Probabil că și atunci noi aveam, era ori Gâlcă, ori Ilie Stan închizător, jucam eu mai în față, care trebuia să vin să ajut acolo. Dacă noi aveam sistemul din ziua de astăzi, să joace Gâlcă mijlocaș central de picior stâng, Ilie Stan mijlocaș central de picior drept, eu număr 10, probabil că nu mă mai chema nimeni înapoi.
- Da, corect.
- Și puteam să fac mai multe lucruri în atac. Așa am dat multe goluri, foarte multe pase de gol, dar cred că asta se vorbea atunci. Dacă parcă nu vine înapoi, dar nu știu dacă trebuia să vină.
- Ai mai fost în Portugalia în ultima vreme?
- În ultima vreme, nu. Au trecut ceva ani.
- Unde te recunoștea lumea pe stradă? La Lisabona sau la Porto?
- Acum nu cred că mă mai recunoaște. La Lisabona parcă.
- La București te recunoaște cineva?
- Rar merg, așa, pe stradă ca să...
- De regulă mergi în mașină.
- Merg în mașină. Ha, ha, ha!
{{text}}