Parma, unde-i avem pe Cristi Chivu, Dennis Man și Vali Mihăilă, Cagliari, cu Răzvan Marin și Florinel Coman, și Venezia, unde apără Ionuț Radu, sunt prinse în hora retrogradării, cu 5 etape înainte de finalul campionatului.
Toate echipele de la locul 14 în jos se luptă pentru evitarea retrogradării din Serie A. Dacă Monza pare condamnată, celelalte încă au șanse să se mențină în eșalonul de elită. Gazzetta dello Sport a făcut o radiografie și, dintre toate cluburile care au jucători români sub contract, cel mai bine plasat este, ca și în clasament, Cagliari (locul 15, 30 puncte).
Cagliari stă cel mai bine dintre echipele românilor
Gazzetta a dat stele pentru „forma sportivă” și pentru dificultatea programului, iar la fiecare dintre cele două capitole, echipa lui Răzvan Marin și a lui Florinel Coman a primit trei. La fel mai este cotată doar Verona (locul 14, 32 puncte). Verdictul specialiștilor: „echipă constantă, calendar accesibil”.
Florinel Coman (26 de ani), aripă stângă de la Cagliari
Parma lui Cristi Chivu (locul 16, 28 puncte), cu Dennis Man și Vali Mihăilă în lot, a fost cotată cu 3 stele la „forma sportivă” și cu 2 la „program”, în condițiile în care mai are de jucat cu „greii” Juventus (restanță), Lazio, Napoli și Atalanta.
Gazzetta dello Sport: „Punctul de cotitură a venit odată cu Chivu. Și-a lăsat imediat amprenta”
Prestigiosul cotidian italian scrie că la Parma, „punctul de cotitură a venit odată cu alegerea lui Chivu” pentru succesiunea lui Fabio Pecchia. „Părea mișcarea disperării. În schimb, antrenorul român, care se descurcase foarte bine la juniorii lui Inter, și-a lăsat imediat amprenta, în ciuda faptului că era un debutant în Serie A.
A învins Bologna și le-a obligat pe Fiorentina și Inter la un egal. Acum, Chivu, după ce a rezolvat apărarea și a găsit în Mandela Keita un om care la mijlocul terenului face diferența, așteaptă ca Adrian Bernabé să găsească continuitatea care ar pune Parma departe de surprizele neplăcute.
Cruciații vor încerca să exploateze calitatea lui Dennis Man și să-l trezească pe Ange-Yoan Bonny, pe sec de la mijlocul lunii martie. Calendarul nu este ușor: după Juve, urmează Lazio, în timp ce ultimele două sunt Napoli și Atalanta. Între ele se află răscrucile delicate cu Como și Empoli”, sună analiza celor de la Gazzetta dello Sport.
Venezia lui Ionuț Radu e cotată la fel ca Parma
Venezia (locul 18, primul retrogradabil, 25 puncte), unde Ionuț Radu face o figură foarte bună între buturi, a fost notată, ca și Parma, cu 3 stele la „formă” și cu 2 stele la dificultatea programului în ultimele 5 etape.
Portarul Ionuț Radu apără la VeneziaÎn afara duelului direct cu Cagliari, Radu va trebui să mai dea piept cu Milan, Torino, Fiorentina și Juventus. Observația Gazzettei: „Echipă luptă, dar îi lipsește golgheterul”.
{{text}}