Fotbal   •   Liga 2   •   INVESTIȚIE

„Start de șantier” pentru noul stadion din România! Cum va arăta „bijuteria” de 75.000.000 de euro

Construirea noului stadion al celor de la FC Argeș urmează să înceapă. FOTO: Facebook Cristian Gentea +14 Foto
Construirea noului stadion al celor de la FC Argeș urmează să înceapă. FOTO: Facebook Cristian Gentea

Articol de Claudiu Badea   —  marți, 22 aprilie 2025

Veste excelentă pentru FC Argeș! Constructorul noii arene din Trivale a adus astăzi, 22 aprilie, primele containere pe amplasamentul viitorului stadion. Anunțul a fost făcut de primarul Municipiului Argeș, Cristian Gentea (61 ani).

Proiectul ce prevede construcția noului stadion „Nicolae Dobrin” din Pitești are o valoare de 372,85 milioane de lei, aproximativ 75.000.000 de euro, și un termen de finalizare de 96 de luni. Arena va avea o capacitate de 15.200 de locuri.

FOTO » Construcția noului stadion al celor de la FC Argeș va începe curând

Construcția stadionului celor de la FC Argeș urmează să înceapă. FOTO: Facebook Cristian Gentea +11 Foto
Construcția stadionului celor de la FC Argeș urmează să înceapă. FOTO: Facebook Cristian Gentea

Pe Facebook, primarul Municipiului Argeș, Cristian Gentea, a făcut anunțul așteptat de toată suflarea piteșteană.

„Start de șantier la stadionul Nicolae Dobrin! După 5 ani de muncă, drumuri, avize și lupte birocratice, intrăm în linie dreaptă!

Astăzi, constructorul a adus primele containere pe amplasamentul viitorului stadion. Asta înseamnă un singur lucru: începem construcția, acasă, în Trivale”, a fost mesajul primarului.

Stadionul din Pitești va fi încadrat în categoria UEFA 4


Stadionul va fi încadrat în categoria UEFA 4, asta însemnând că aici se vor putea desfășura meciuri de Champions, Europa și Conference League, dar și întâlnirile echipelor naționale din preliminariile pentru Mondiale sau Europene.

Contractul are o perioadă de implementare de 96 de luni, din care 7 luni pentru proiectare, 29 de luni pentru execuție și o perioadă de garanție de bună execuție a lucrărilor de 60 de luni.

Conform proiectului aprobat, suprafața terenului de joc va fi mixtă, în mare parte hibridă, sistemul de iluminare a fațadei exterioare se va realiza cu LED, ca la arena Steaua, și va permite iluminarea arhitectonică a stadionului în culorile alb-violet.

Obiectivul va cuprinde 5 niveluri: subsol, parter și 3 etaje, iar printre dotări se vor regăsi o sală de forță, două săli pentru saună, o sală de recuperare, un cabinet medical, un cabinet antidoping, un foaier de primire specială, dar și puncte comerciale.

Vor mai exista o sală de antrenament multifuncțională, mai multe spații dedicate presei, spații de alimentație publică, plus birouri.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.