Fotbal   •   Liga 1   •   CALCULE

Cu cine pot juca Rapid sau CFR Cluj în Europa League dacă iau Cupa României

CFR Cluj - Rapid, foto: Imago Images
CFR Cluj - Rapid, foto: Imago Images

Articol de Romeo Ene   —  miercuri, 23 aprilie 2025

Cupa României Betano reprezintă calea cea mai rapidă către Europa League. Câștigătoarea se califică în primul tur al competiției. Miercuri se joacă Hermannstadt - Rapid, prima semifinală, în timp ce joi are loc cea de-a doua, CFR - Farul Constanța.

Dintre aceste formații, doar Hermanntadt n-are drept de participare în cupele europene din cauza faptului că se află în insolvență. Rapid și CFR Cluj, formațiile de play-off, sunt favorite la câștigarea competiției.

Statisticienii au făcut calculele și au numit câteva dintre echipele pe care Rapid și CFR Cluj le pot întâlni în primul tur din Europa League.

Potențiali adversari pentru Rapid în primul tur din Europa League


CFR Cluj ar putea fi în urna capilor de serie în primul tur preliminar din Europa League, însă nu același lucru se aplică și în cazul Rapidului. Statisticienii de la Football Meets Data au realizat anumite estimări în funcție de cum stau restul campionatelor europene și au alcătuit o anumită listă care s-ar aplica Rapidului.

  • Maccabi Tel Aviv (Israel)

  • Legia Varșovia (Polonia)

  • Partizan Belgrad (Serbia)

  • Sheriff Tiraspol (Republica Moldova)

  • Omonia Nicosia (Cipru)

  • Hajduk Split (Croația)

  • NK Maribor (Slovenia)

În mod evident, lista va suferi constant modificări, în funcție de ierarhiile finale din campionatele europene, câștigătoare de Cupe și licențele oferite de UEFA.

Potențiali adversari pentru CFR Cluj în primul tur din Europa League


Situația stă ceva mai bine pentru CFR Cluj, club care ar urma să fie cap de serie, ținând cont de parcursul european pe care l-a avut în ultimii ani. Formația lui Dan Petrescu ar putea avea parte de adversari mult mai accesibili.

  • Spartak Trnava (Slovacia)

  • FC Ballkani (Kosovo)

  • Puskas Akademia (Ungaria)

  • Hammarby (Suedia)

  • Levski Sofia (Bulgaria)

  • Zira (Azerbaidjan)

  • Ilves Tampere (Finlanda)

  • FK Aktobe (Kazahstan)

Anul trecut, Corvinul Hunedoara a câștigat Cupa României Betano. A trecut de Paks în primul tur, însă a fost eliminată de Rijeka. A ajuns în turul 3 din Conference League, acolo unde a fost eliminată de Astana.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.