Antrenorii din Superligă nu-și mai pierd postul atât de repede, perioada medie a unui mandat fiind de 340 de zile. Potrivit studiului publicat de statisticienii de la CIES Football Observatory, divizia de elită a fotbalului românesc a avut aproape o treime (31,3%) din tehnicieni ce au rezistat în funcție între unu și doi ani.
Superliga ocupă a 7-a poziție între cele 65 de campionate analizate de specialiștii elvețieni, deasupra unor competiții mult mai valoroase precum Bundesliga germană, Super Lig turcă și Pro League belgiană, Ligue 1 fiind pe locul al 21-lea (22,2%), iar LaLiga și Premier League plasându-se pe 24 și 25 (20%).
3ani și 10 luni are de când a fost numit Marius Măldărășanu la Hermannstadt. Este cel mai longeviv aflat în funcție la echipele din Superligă, având 161 de meciuri pe banca sibienilor
Superliga e la același nivel al stabilității cu Cehia și Ucraina
Campionatul nostru a prins și o poziție de apreciat în topul stabilității tehnicienilor în ultimul an luat sub observație de statisticienii din Neuchatel. Pe locul al 20-lea, cu 56,3% dintre antrenori care au fost înlocuiți, la egalitate perfectă cu competițiile de prim rang din Cehia și Ucraina.
340de zile e durata medie a unui mandat de antenor în Superligă, locul al 31-lea din 65 în lume. Ligue 1 e imediat deasupra cu 355. Cel mai stabil campionat pe termen lung e Bundesliga, cu 797 de zile, LaLiga este pe 3 (732), în timp ce Premier League se află pe a 5-a poziție (632)
Dintre cele mai valoroase cinci divizii ale Europei, nu sunt decât Premier League (50%) și Bundesliga (44,4%) deasupra. Șocantă este poziția ocupată de Serie A: a patra, cu 95% tehnicieni demiși. Numai întrecerile din Costa Rica, Ecuador și Mexic, cu toți antrenorii schimbați fiind mai jos!
Jucătorii lui FCSB sărbătoresc un gol marcat pe Arena Națională împreună cu Elias Charalmbous, al doilea cel mai vechi antrenor în funcție din SuperligăLa polul opus, podiumul este acaparat, în ordine inversă de Eredivisie (38,9% dați afară), Superttan din Suedia (37,5%) și A-League (Australia, 30,8%). Ligue 1 are 61,1% antrenor înlocuiți, Super League din Grecia are 78,6%, iar Primeira Liga din Portugalia „curăță” băncile cu un coeficient de 88,9%!
33,3la sută este procentajul în care antrenorii din studiul CIES Football Observatory au rezistat minimum trei ani în funcție: cei din 2. Bundesliga. la egalitat cu divizia a doua daneză. LaLiga și Premier League ocupă locurile 3-6 în lume, cu un sfert dintre tehnicieni care și-au păstrat postul, la egalitate cu 1. Liga slovacă și J-League
Nici dacă mărim fereastra de continuitate la intervalul 2-3 ani, Superliga coboară la 6,3 procente din antrenori care și-au păstrat slujba, la egalitate cu campionatele din Bulgaria, Suedia, Norvegia, Suedia și Chile. Sub liga noastră este Premier League, cu 5 la sută, Serie A, pe zero absolut. În frunte la stabilitate pe termen mediu-lung se află Superliga daneză (41,7%), J-League niponă (30%) și primele divizii din Cehia, Ucraina și Uzbekistan (18,8%).
{{text}}