Lazio a învins cu 2-0 Genoa, într-un meci din etapa #33 din Serie A.
Dia și Castellanos au marcat pentru Lazio, iar Otoa (Genoa) a fost eliminat chiar la debutul în Serie A. Belahyane (Lazio) a fost și el eliminat în minutul 72.
Lazio a învins categoric Genoa pe Stadio Luigi Ferraris
Genoa a început ofensiv partida și a forțat înscrierea unui gol rapid. Fanii celor de la Genoa au fost protagoniștii primelor 20 de minute. Aceștia au intrat în stadion după 15 minute, au aprins torțe și fumigene, le-au aruncat în teren, iar portarul celor de la Lazio a fost lovit. Partida s-a reluat rapid, după aproximativ 6 minute.
Fanii celor de la Genoa au aprins torțe și fumigene la partida cu Lazio / Foto. Imago
La doar un minut după incident, Otoa, fundașul lui Genoa, aflat la debutul în Serie A, a fost eliminat după ce s-a pus în slujba echipei și a faultat în poziție de ultim apărător.
În minutul 33, Castellanos a înscris cu un procedeu spectaculos, din semifoarfecă, după o centrare a lui Pellegrini.
Jucătorii lui Vieira au încercat să obțină egalarea, dar Dia a majorat avantajul lui Lazio în minutul 65, la capătul unei faze bine construite de ofensiva echipei din Roma. Belahyane a fost eliminat în minutul 72, dar asta nu a schimbat cursul partidei. Cu aceste puncte, Lazio a urcat pe loc care duce în cupele europene, mai exact în Conference League.
FINAL Genoa - Lazio 0-2
CLICK AICI pentru statistici
Au marcat: Castellanos 33', Dia 65'
Belahyane (Lazio) a fost eliminat în minutul 72
Dia a majorat avantajul oaspeților după ce a marcat cu piciorul stâng, din alunecare, din careu
Castellanos a înscris cu un procedeu spectaculos din centrarea lui Pellegrini în minutul 33
Otoa (Genoa) a fost eliminat în minutul 22 după un fault în poziție de ultim apărător. Fundașul celor de la Genoa, aflat la debutul în Serie A, l-a tras de tricou pe adversarul său
Meciul a fost întrerupt pentru scurt timp înainte de eliminarea lui Otoa deoarece fanii celor de la Genoa au aruncat cu torțe în teren.
Genoa - Lazio, echipe de start:
Genoa (4-2-3-1): Leali - Otoa, De Winter, Vasquez, Martin - Masini, Frendrup - Norton-Cuffy, Thorsby, Vitinha - Pinamonti
Antrenor: Patrick Vieira
Lazio (4-2-3-1): Mandas - Marusic, Gila, Romagnoli, Pellegrini - Guendouzi, Rovella - Lazzari, Dia, Zaccagni - Castellanos
Antrenor: Marco Baroni
Partida disputată în această seară a fost programată inițial luni, 21 aprilie, dar decesul Papei Francis a oprit fotbalul din Italia. Partida a fost reprogramată astăzi. De asemenea, decesul Papei Francis a amânat și partidele care erau programate pe 26 aprilie, în contextul ceremoniilor funerare, iar acestea se vor disputa duminică. Genoa urma să se deplaseze la Como.
{{text}}