Emma Răducanu (22 de ani și 49 WTA) a obținut miercuri la Madrid prima victorie pe zgură în 2025, după ce a învins-o în primul tur pe Suzan Lamens (25 de ani și 73 WTA) cu 7-6(4), 6-4. Mark Petchey a fost în loja ei, un antrenor cu care a lucrat și la Miami.
Emma Răducanu s-a întors săptămâna aceasta la Madrid în circuitul WTA. Jucătoarea din Marea Britanie nu mai evoluase de la turneul de la Miami, unde ajunsese până în sferturile de finală.
Ea a trecut miercuri în primul tur pe zgura de la Caja Magica de olandeza Suzan Lamens, semifinalistă săptămâna trecută la Rouen, cu 7-6(4), 6-4. „Știu că a trebuit să joc foarte bine pentru a câștiga și, deși nu a fost cel mai bun meci al meu, m-am concentrat în momentele potrivite. Sunt mândră de modul în care am concurat. Este un punct forte al meu atunci când îl pot folosi”, a spus ea.
În loja britanicei a fost antrenorul Mark Petchey, cel care a ajutat-o și la Miami, după ce Emma a pus punct abrupt perioadei de colaborare cu Vladimir Platenik. Nu au semnat niciun contract, dar pare că relația lor merge în direcția bună. „Deocamdată păstrăm lucrurile neoficiale și a funcționat. Este o persoană pe care o cunosc de mult timp și simt că pot avea încredere în el”, a spus ea pentru SkySports înainte de turneul de la Madrid.
11 victoriipe zgură a adunat Emma Răducanu în carieră din nouăsprezece partide disputate pe această suprafață
Mark Petchey, antrenor în trecut al lui Andy Murray și actual comentator la Tennis Channel, a continuat să lucreze și după Miami cu Răducanu. Cei doi se cunosc încă din perioada junioratului campioanei de la US Open 2021 și au petrecut zece zile de antrenamente intense la Los Angeles după turneul din Florida.
Emma Răducanu. „A creat un mediu relaxat”
Pe lângă faptul că a lucrat la jocul său, Emma Răducanu a inclus în programul său un meci de baschet al celor de la Lakers, drumeții, yoga și plimbări prin galeriile de artă din oraș. Ea caută să dedice mai mult timp relaxării în afara terenului, considerând că acest lucru o va ajuta să dea tot ce are mai bun în meciuri.
Emma a fost întrebată ce a adus Mark Petchey în echipă? „A creat un mediu relaxat, dar serios atunci când trebuie. Sunt o persoană care muncește foarte mult și poate fi foarte intensă, uneori prea intensă. Cred că în acest fel este mai greu să fii extrem de concentrat atunci când trebuie să fii pe terenul de joc, pentru că ești concentrat din primul până în ultimul minut”, a spus ea pentru sursa citată.
VIDEO. Rezumatul partidei dintre Emma Răducanu și Suzan Lamens
Apoi, a adăugat: „Cred că doar faptul că pot să mă deconectez și să mă distrez cu ei, să jucăm Spikeball înainte de meci mă ajută. Noi doar creăm anumite rutine, unele care aduc mici doze de fericire care cred că te fac să mergi mai departe”.
Răducanu a admis că încă se luptă cu judecățile pe care le emit oamenii în ceea ce privește persoana sa. Ea a schimbat mai mulți antrenori de când s-a impus la US Open în 2021. „Este foarte dificil pentru că fiecare decizie pe care o iau este supusă judecății. Trebuie doar să ajung într-un loc în care să mă simt suficient de confortabilă și de sigură în ceea ce fac încât să nu conteze ce spun ceilalți. În ultimii câțiva ani, acesta este, sincer, un lucru cu care m-am cam chinuit, pentru că îmi păsa de ce cred oamenii. În general, în viața mea, de fiecare dată când cineva este supărat pe mine sau altceva, mă afectează”, a explicat ea.
Britanica o va înfrunta în turul al doiea pe Marta Kostyuk, cap de serie 24. Cele două s-au mai întâlnit în aceeași fază a turneului în 2022, iar Răducanu a câștigat cu 6-2, 6-1, ducând scorul întâlnirilor directe la 1-1.
{{text}}