Hermannstadt a învins-o pe Rapid cu 2-1, miercuri, în semifinalele Cupei României, și va juca finala împotriva lui CFR Cluj sau a Farului Constanța.
Marius Mădărășanu a anunțat la finele semifinalei cu Rapid (2-1) că accederea în finala Cupei se va simți și în buzunarele jucătorilor săi. Gazeta Sporturilor a aflat și care este bonusul promis de acționarii Claudiu Rotar și Ștefan Băcilă.
Jucătorii lui Hermannstadt vor împărți un bonus de 25.000 de euro
Astfel, în afara sumelor negociate de fiecare în contract, Ianis Stoica, Silviu Balaure, Alessandro Murgia și coechipierii lor vor mai primi 25.000 de euro, pe care va trebui să-i împartă între ei.
Și pentru o eventuală calificare în play-off, sibienii aveau promisă o primă totală de 100.000 de euro, în afara celor stipulate în contracte. Însă jucătorii lui „Măldă” n-au reușit s-o „acceseze”, ratând o prezență în premieră în grupa de elită a Superligii.
S-au revanșat în Cupă, dar nu primesc decât un sfert din acea sumă. Chiar și așa, Marius Măldărășanu este foarte mulțumit de ceea ce s-a realizat într-un sezon dificil, cu destule suișuri și coborâșuri.
Marius Măldărășanu: „Este prima mea finală ca antrenor. Îmi doresc să câștig un trofeu ca antrenor”
„Aveam pulsul 180. Este prima finală ca antrenor. Îmi doresc să câștig un trofeu ca antrenor. Este momentul propice. Mai avem un meci. A fost ceva extraordinar, o victorie meritată, zic eu, ca joc, ca număr de ocazii. Ei au avut posesia, au pus presiune a doua repriză, dar nu au avut situații de a marca.
Multe ocazii irosite, din păcate, o meteahnă a noastră. Mă bucur că ajungem acolo, dar și ratăm cu ușurință. Și în alte meciuri puteam aduna puncte pe joc și pe merit. Mă bucur pentru Sergiu (n.r. Buș) pentru că a avut atât de mult ghinion, dar a fost acolo la momentul oportun. Foarte bine au interpretat jocul defensiv, au calitate mare. Un efort mare la interi”, a spus Măldărășanu la finalul meciului cu Rapid.
Marius Măldărășanu: „Doar le arăți formula pe tablă în astfel de meciuri”
El susține despre jucătorii săi că „acum nici nu au nevoie de antrenor, doar le arăți formula pe tablă în astfel de meciuri. Nu au nevoie de bonusuri financiare cu echipele mari. Poate cu echipele mici, pentru că acolo e greu să te motivezi. Au avut motivație financiară, dar asta a fost în plan secundar pentru că era șansa să joace un meci cu trofeul pe masă.
Mulți spun că jucătorii joacă de mult timp împreună. Cam prin iarnă au început să se cunoască. Încercăm să lucrăm, să avem reper pe fiecare așezare a adversarului. Câteodată iese, câteodată, nu!
A fost o seară specială. Știam că suporterii sibieni mă susțin, m-au susținut în momentele cele mai grele. Și ca jucător ziceam că degeaba îmi strigi numele când marchez. Atunci când îmi e greu trebuie să mă susții! Nu prea stau pe teren după victorii pentru că nu vreau să iau din meritele jucătorilor”, a spus Mădărășanu la finele semifinalei cu Rapid.
{{text}}