Sporturi   •   Handbal   •   CSM BUCUREȘTI

Când va avea loc meciul de retragere al Cristinei Neagu » Cine participă, cât costă și de ce a refuzat colaborarea cu FRH

Diana Lixăndroiu și Cristina Neagu au fost lăsate în afara lotului și la meciul cu Chile FOTO FRH +12 Foto
Diana Lixăndroiu și Cristina Neagu au fost lăsate în afara lotului și la meciul cu Chile FOTO FRH

Articol de Costi Prună   —  joi, 24 aprilie 2025

Duminică, 8 iunie, este data la care va avea loc meciul de retragere al Cristinei Neagu. Partida va avea loc în Sala Polivalentă din București, iar spectatorii le vor vedea în teren alături de CN8 pe fostele sale colege, care i-au fost alături în special la echipa națională.

Cristina Neagu a anunțat în 12 septembrie 2024 că acest sezon va fi ultimul din cariera sa, începută la senioare în 2006, la Rulmentul Brașov. 

La 37 de ani, pe care-i va împlini in 26 august, Cristina Neagu și-a dorit ca meciul de retragere să fie o sărbătoare pentru fani, dar și pentru fostele sale colege de la națională alături de care a obținut medalia de bronz la CE 2010 și la CM 2015. 

Cum va arăta meciul de retragere al Cristinei Neagu


GSP.ro vă prezintă în exclusivitate lotul „convocat” de Cristina Neagu pentru partida din 8 iunie:

  • Portari: Luminița Huțupan Dinu, Paula Ungureanu
  • Extreme: Ramona Farcău, Valentina Ardean Elisei, Iulia Curea Pușcașu, Ada Nechita, Cristina Vărzaru.
  • Pivoți: Oana Manea, Ionela Gâlcă Stanca.
  • Linia de 9 metri: Mika Brădeanu, Adina Meiroșu, Narcisa Lecușanu, Eliza Buceschi, Melinda Geiger, Patricia Vizitiu, Cristina Neagu.

Firma organizatoare a evenimentului așteaptă răspunsul de la mai multe jucătoare străine care au fost invitate, acestea urmând să confirme în funcție de finalul sezonului. Multe dintre acestea au jucat cu Neagu la Oltchim, Buducnost și CSM București.

Cristina Neagu nu a dorit să colaboreze cu FRH!


Surse din handbal au confirmat pentru GSP.ro că organizarea evenimentului va costa aproximativ 100.000 de euro. Pe lângă sponsorii personali ai Cristinei Neagu, firma organizatoare este în tratative cu o casă de pariuri pentru închiderea bugetului. 

Aceleași surse au dezvăluit că FRH, prin unul dintre sponsori, putea să participe la organizarea evenimentului cu 75.000 euro, dar Cristina Neagu nu a dorit să se asocieze cu federația la acest eveniment spunând că: „Federația nu a ajutat-o cu nimic când a avut nevoie...”.

Partener media pentru eveniment va fi televiziunea Pro TV, care va transmite meciul și pe platforma Voyo.

Neagu vrea să încheie cu un Final Four

Cristina Neagu vrea să încheie cu un sezon perfect. Cel mai important obiectiv îl reprezintă calificarea în Final Four-ul Ligii Campionilor, programat pe 31 mai și 1 iunie, la Budapesta.

Pentru asta, CSM București trebuie să apere avantajul câștigat în turul cu Team Esbjerg, scor 30-29. Returul este programat duminică, de la ora 17:00.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.