De ani și ani, în Giulești toată lumea face totul cum nu trebuie. Eliminarea din Cupă dă gir ideii că și acest sezon s-a ratat. Nicio noutate, știam asta demult.
Mai întâi titlul, explicația lui, ce-a vrut să spună autorul. E un plagiat mărturisit al semnatarului acestor rânduri. Mi-am plagiat propria postare de pe Facebook, comisă la puține minute de la isprăvirea semifinalei cu Hermannstadt.
Nu ironizez brandul patronului, nu-mi permit una ca asta, e vorba de un nume de referință al economiei românești postdecembriste. Doar îl alătur Rapidului, unde pentru a fi expert îți trebuie niște calități pe care nimeni nu le-a etalat și astfel totul s-a făcut zob. Acum, în 2025, la fel ca și în 2024 sau ca în 2023.
Momentul Genoa
Dacă într-o vreme părea că se poate construi puntea dintre patronat și suflarea rapidistă, de la un timp lucrurile nu mai stau chiar așa. Frăția aparentă consolidată pe capota mașinilor prin consumarea de parizer laolaltă de către acționarul majoritar și fani a primit o lovitură dură atunci când dl Șucu a preluat și Genoa.
Rapidistul nu acceptă așa ceva. Anume ca acela care susține că iubește clubul giuleștean să iubească (și să finanțeze) și pe altcineva. Scuzați paralelismul cu registrul manelelor, dar povestea cu „să iubești două femei” nu prea ține în Giulești. Acolo se pretinde fidelitate, unicitate, nu risipirea sentimentelor.
Provincia de la marginea imperiului
Dacă lucrurile au mers prost până la anunțul cu Genoa, după aceea ele au mers și mai prost. Victor Angelescu a rămas un fel de guvernator al provinciei de la marginea imperiului, în vreme ce serenisimul, în rarele-i descinderi în meleag, perora despre investiția în centrele de antrenament (ale firmelor Domniei Sale, nu ale clubului) și ocolea cu abilitate rezultatele modeste ale primei echipe. Pe care, în paranteză fie spus, a preluat-o în 2022 cu un stadion nou-nouț, cu un lot de jucători bunicel și, cel mai important, cu un extraordinar bazin de suporteri.
Marius Șumudică, 54 de ani, tehnicianul Rapidului, înainte de partida cu Hermannstadt din Cupa României / foto: Imago
În tot acest timp, clubul n-a avut un conducător care să se priceapă la fotbal, sau când l-a avut, în persoana lui Viorel Moldovan, acestuia i s-a oferit un rol decorativ, mult sub marea lui experiență în fotbal.
Puntea ruptă
Modul eminamente corporatist de a vedea lucrurile, în totală neconcordanță cu spiritul neaoș, hâtru, dar plin de afecțiune al Giuleștiului, a generat animozități reciproce. Suporterilor nu le convenea că „șeful” e împărțit între București și Liguria, conducerii nu-i convenea că fanii dau cu petarde, subțiind bugetul prin amenzile rezultate în urma acestor acțiuni piromane.
În momentul în care „guvernatorul” Angelescu a certat public fanii, orice punte între cele două părți s-a rupt. Adică tu, conducere, vinzi cei mai buni jucători ai echipei, o ții constant pe locurile 5-6, în schimb faci dirigenție cu suporterii. Adu-le titluri, cupe, trofee și atunci poți pretinde un comportament adecvat, în numele țelului comun.
Șumudică și vasul pentru plâns
Pe lângă gafele în lanț ale șefilor, de o vreme încoace au apărut și volutele de comportament ale antrenorului. Se știa dinainte cum e Șumudică, era cunoscut talentul său actoricesc (uneori cu interpretări magistrale, cu mult har ale diferitelor roluri), dar când un antrenor vine la conferința de presă și spune că de Paști s-a izolat în suferință și pustnicie în mansarda casei sale, necoborând nici măcar la drobul familial din sufragerie, parcă e prea mult.
Cu alte cuvinte, Șumudică, în loc să pregătească meciul de la Sibiu, a suferit individual, iar apoi a anunțat asta public, să audă toată suflarea rapidistă că lui îi pasă. De data asta n-a mai fost o piesă de teatru bună, ci un vodevil care ne-a amintit că și anticul Nero avea un vas pentru plâns, unde își strângea lacrimile spre a le arăta mulțimii.
{{text}}