Fotbal   •   Liga 1   •   SEPSI - OȚELUL

Situație atipică în Superliga » Dorinel Munteanu negociază transferul chiar înaintea meciului direct!

Dorinel Munteanu transferă de la Oțelul înaintea meciului direct. Foto: Sepsi OSK
Dorinel Munteanu transferă de la Oțelul înaintea meciului direct. Foto: Sepsi OSK

Articol de George Nistor   —  joi, 24 aprilie 2025

Miguel Silva (29 de ani) ar putea ajunge la Sepsi Sfântu Gheorghe, viitoarea adversara a celor de la Oțelul Galați, din etapa a 6-a a play-out-ului Superligii. Din informațiile Gazetei, fundașul stânga al formației de la malul Dunării se află în negocieri finale pentru un transfer, chiar înaintea partidei directe programate vineri, de la 21:00.

Fundașului stânga îi expiră contractul la finele acestui sezon, în care a avut prestații bune sub comanda lui Dorinel Munteanu, mai ales în prima parte a stagiunii, când încă nu apăruseră problemele financiare la Galați.

Covăsnenii trăiesc periculos ultimele etape din competiția internă. Au ajuns pe 14 în clasament, poziție de baraj/menținere în prima ligă, cu cinci runde rămase de disputat.

Miguel Silva, la un pas de transferul la Sepsi. Urmează meciul direct


Prestațiile din acest sezon ale portughezului nu au rămas neobservate. Transferat în august 2023 de la Leixoes, din liga a doua portugheză, Miguel Silva a reușit să se impună la Oțelul în cel de-al doilea an în România, sub comanda lui Dorinel Munteanu.

A bifat 18 prezențe în actuala stagiune, în care a marcat o dată și a oferit o pasă de gol, fiind și pe placul lui Gigi Becali în perspectiva unui transfer cu cost zero la FCSB.

Sepsi s-a mișcat mai repede și a inițiat discuțiile încă din urmă cu două luni. Sursele GSP susțin că Miguel Silva și oficialii covăsneni au ajuns deja la un acord comun.

Rămâne de văzut, însă, dacă lusitanul va fi disponibil pentru partida directă, de mâine, Oțelul - Sepsi, în care fundașul își va reîntâlni fostul și posibilul viitor antrenor.


400.000de euro este cota de piață a lui Miguel Silva potrivit Transfermarkt

Silva a ajuns la 58 de meciuri în tricoul Oțelului Galați, fiind unul dintre jucătorii de bază ai lui Laszlo Balint. A mai evoluat de-a lungul carierei la UD Oliveirense, SC Sao Joao de Ver, CD Estarreja și RD Agueda, în eșaloanele inferioare ale Portugaliei.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.