International   •   Campionate   •   NUMIRE

Unde a ajuns „principal” Victor Valdes, fostul mare portar din era Guardiola la Barcelona

Victor Valdes a fost numit „principal” pentru a promova în liga a 3-a. FOTO: Imago

Articol de Claudiu Badea   —  vineri, 25 aprilie 2025

Victor Valdes (43 ani), fost portar de legendă al celor de la Barcelona, a semnat în funcția de antrenor cu formația de liga a 4-a Real Avila.

Victor Valdes s-a retras din activitate în 2017. Spaniolul și-a început cariera de antrenor în academia Barcelonei, apoi a antrenat-o pe UA Horta.

Victor Valdes va antrena în liga a 4-a din Spania

Real Avila a anunțat în cursul zilei de astăzi, 24 aprilie, faptul că Victor Valdes va conduce echipa în perioada următoare: „Real Avila anunță că Victor Valdes va fi antrenorul echipei în restul actualului sezon și în campania următoare.


Clubul îi urează toate cele bune în această nouă fază și suntem încrezători că experiența și angajamentul său vor fi un punct cheie pentru atingerea obiectivelor sale declarate”, s-a arătat în comunicatul clubului.

Victor Valdes va antrena Real Avila, formație de Liga a 4-a din Spania. FOTO: Facebook Real Avila

Real Avila este în acest moment pe locul 4 în clasament. Spaniolii au acumulat 49 de puncte în cele 32 de etape, și sunt la 20 de puncte distanță de locul 1, ocupat de Pontevedra, singurul loc care duce direct în liga a 3-a.

Real Avila a câștigat un singur meci din ultimele 7. În liga a 4-a din Spania, locurile 2,3,4 și 5 vor juca baraj pentru promovarea în următoarea divizie.


Victor Valdes, portar emblematic din istoria recentă a celor de la Barcelona

Victor Valdes a debutat la prima echipă a catalanilor în 2002. De atunci, spaniolul a fost convocat constant în lotul primei echipe. Goalkeeper-ul a făcut parte din echipa Barcelonei din 2010, antrenată de Pep Guardiola, numită de mulți cea mai bună echipă din istorie.

De-a lungul carierei sale în Barcelona, Victor Valdes a jucat alături de jucători precum Lionel Messi, Ronaldinho, Andres Iniesta, Xavi, Puyol, Dani Alves, Pique, David Villa, Samuel Eto'o și Thierry Henry.

Victor Valdes a câștigat două Ligi ale Campionilor, șase titluri și trei Cupe ale Spaniei alături de catalani.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.