Documentarul lui Carlos Alcaraz între dezvăluiri din culise, dilema unei cariere, clip publicitar de lung metraj și mesajul Generației Z

Carlos Alcaraz (21 de ani și 3 ATP) și-a lansat miercuri pe Netflix documentarul numit „În stilul meu" despre parcursul său în 2024, an în care s-a impus la Roland Garros și Wimbledon. Cele trei episoade în care Carlos Alcaraz își exprimă filosofia despre tenis și viață au suscitat interpretări diferite.

Documentarul se deschide cu imagini din El Palmar (Murcia), orașul în care s-a născut și unde încă locuiește Carlos Alcaraz. „Aici este camera mea. Aici dorm", e prima replică a cvadruplului campion de Mare Șlem în timp ce își prezintă micul dormitor, unde un perete e acoperit de un dulap cu pantofi sport.

Mini serialul se închide cu o frază a lui Carlos Alcaraz: „Vreau să fac tot ce este posibil pentru a fi cel mai bun din istorie? Nu știu în momentul de față. Nu am trăit prea mult și mai am încă un drum lung de parcurs, dar din ceea ce am experimentat, pun fericirea pe primul loc înainte de a avea foarte mult succes, pentru că fericirea este deja un succes. Și nu e ușor de găsit".

Între aceste două borne se desfășoară anul 2024 a lui Alcaraz, cu incursiuni în trecut pentru a contura povestea fostului lider mondial. Documentarul a fost privit în diferite chei.

Prima interpretarea: îmbrățișarea conținutului

El Pais și Punto de Break, două publicații din Spania, i-au făcut două cronici generoase.

„În această producție, camerele celor de la Netflix l-au însoțit pe jucătorul spaniol de-a lungul anului 2024 și au avut acces la imagini și momente inedite din sezonul murcianului.

Atât binele, cât și răul apar fără niciun filtru într-un documentar care, departe de a idealiza figura lui Alcaraz, subliniază dificultatea și sacrificiul de a dori să fie cel mai bun jucător din toate timpurile cu nevoia de a se bucura de viață a unui tânăr de 21 de ani", au scris cei de la Punto de Break.

54-13 a fost bilanțulvictoriilor și înfrângerilor lui Carlos Alcaraz în 2024

Apoi, au continuat: „Iar cele trei capitole ale mini serialului se învârt în jurul acestei mari dileme, în care îl vedem pe Alcaraz atât de aproape și natural încât vorbește cu accent murcian. În plus, este prezentată importanța echipei sale, formată din antrenorul său, Juan Carlos Ferrero, agentul său, Albert Molina, cei doi fizioterapeuți, Juanjo Moreno și Alberto Lledó, și fratele său mai mare, Álvaro Alcaraz.

Și cea din El Pais insistă asupra acestei dilemei călăuzitoare a producției, citându-l pe Juan Carlos Ferrero, cel care lucrează cu fostul lider mondial de când acesta avea 15 ani.

„Pentru a fi cel mai bun din istorie, trebuie să fii un sclav. Dacă nu, trebuie să accepți că nu știi dacă vei fi vreodată cel mai bun. Concepția lui despre muncă și sacrificiu este diferită de a noastră. Este atât de diferită încât mă face să mă îndoiesc dacă el poate fi cu adevărat cel mai bun din istorie. Faptul că a câștigat două Grand Slam-uri în 2024 este grozav, dar să păstrezi aceste cifre în fiecare an este foarte complicat, asta este ceea ce este dificil", spune Ferrero.

Această dilemă este întărită și de vorbele lui Alcaraz. El se destăinuie în serial în legătură cu stările sale negative. „Sunt momente în care nu am chef să joc atât de mult, sunt momente în care nu am chef să călătoresc atât de mult, sunt momente în care spun: «Vreau să fiu acasă, vreau să fiu tânărul de 20 de ani care sunt»".

A găsit până acum o cale de ieșire datorită distracției cu cercul său apropiat sau a escapadelor cu prietenii săi. "Am 21 de ani și, în momentul de față, vreau să fac lucrurile în felul meu. Poate să nu am grijă de mine la fel de mult ca Djokovic, să am o mulțime de zile în care să mă distrez, poate mai mult decât ar trebui, și până la urmă asta e calea mea", reflectă el.

4 trofeea câștigat Carlos Alcaraz în 2024, două fiind de Mare Șlem (Roland Garros și Wimbledon)

Cu privire la acest efort, Nadal lasă o reflecție interesantă în documentar: "Pentru a realiza ceea ce am realizat noi trebuie să simți că ceea ce sacrifici merită și te compensează. Dacă simți că sacrifici foarte mult, nu vei ajunge acolo, pentru că în final ajungi consumat și epuizat".

A doua interpretare: scepticismul american

The Athletic, respectată publicație americană, s-a aplecat de asemenea asupra documentarului lui Carlos Alcaraz.

„Documentarul lui Carlos Alcaraz și aproape toate filmele sportive asemănătoare nu sunt documentare în adevăratul sens al cuvântului. Vedetele au atât control creativ asupra lor, cât și interese financiare în ele. Mai mult decât orice, acestea sunt reclame de lung metraj pentru persoanele asupra cărora se concentrează, prezentând lumii caracterul pe care vedetele și echipele lor doresc să îl prezinte.

Cu o generație în urmă, Alcaraz ar fi încasat un cec gras pentru a scrie o autobiografie rapidă, așa cum a făcut Rafael Nadal după ce a câștigat Wimbledon pentru prima dată, la vârsta de 22 de ani. Vedetele de astăzi fac filme despre ele însele. Roger Federer a făcut-o, Novak Djokovic este pe cale să o facă.

Asta nu înseamnă că sunt lipsite de valoare, mai ales pentru cineva ca Alcaraz, care rareori permite accesul la viața sa privată și vorbește cu lumea în mare parte atunci când stă la o conferință de presă și răspunde la întrebări după un meci. Serialul aduce telespectatorii în casa familiei sale și are câteva scene dulci în care acesta împarte mese cu familia sa și interviuri cu părinții săi. În afară de Alcaraz, mama sa, Virginia Garfia Escandon, apare ca eroina poveștii, una dintre puținele persoane care îi acordă prioritate", au scris Matthew Futterman and Charlie Eccleshare.

18 trofeea cucerit Carlos Alcaraz în carieră, patru fiind de Mare Șlem (US Open 2022, Wimbledon 2023 și 2024, Roland Garros 2024)

Ei subliniază: „Dincolo de aceste priviri, filmele de acest gen au și o anumită valoare, deoarece dezvăluie lucruri pe care subiecții lor nu-și dau seama că le dezvăluie sau o fac într-un mod care iese altfel decât ar fi intenționat. De asemenea, ele clarifică exact modul în care un star precum Alcaraz și echipa din jurul său doresc ca lumea să îl vadă. Această versiune poate fi departe de adevărul complet, dar crearea acelei persoane are valoare în sine".

Ei vorbesc și despre antagonismul care rezultă din film dintre Carlos Alcaraz și Jannik Sinner. „Nu este clar dacă aceasta a fost cu adevărat o confruntare majoră sau ceva care a fost jucat în scopuri dramatice, dar echipa Alcaraz vrea ca lumea să știe că el este tipul distractiv în această rivalitate, cel cu care ar trebui să vrei să bei o bere. Timpul ne va spune ce impact va avea acest lucru asupra rivalilor lui Alcaraz. Una este să câștigi Openul Franței, să petreci în Ibiza și să câștigi Wimbledonul două săptămâni mai târziu. Cu totul altceva este să faci un film despre asta".

Jurnaliștii americani se arată contrariați de faptul că oamenii din echipa lui Alcaraz au încercat să-l convingă să joace accidentat, să îmbrățișeze durerea și că spre final mulți spun că apropierea de spaniol le-a schimbat concepția despre viață. „Cu alte cuvinte, Alcaraz nu este doar cel mai sublim jucător al generației sale, ci este și, la 21 de ani, un fel de guru al vieții. Poate că el este? Totuși, este doar, ei bine, mult. El nu este primul mare jucător din toate timpurile care combină victoriile cu distracția. Bjorn Borg și John McEnroe, care apar amândoi în serial, au petrecut mult timp la Studio 54 din New York și în alte locuri fierbinți din întreaga lume în perioada lor de glorie. Boris Becker a avut parte și el de distracții.

Craig Tiley, șeful Tennis Australia, spune o poveste destul de bună despre Djokovic și colegii săi sârbi care au petrecut până la 5 dimineața după ce a câștigat primul său titlu de Grand Slam la Melbourne în 2008.

O diferență majoră între Federer, Djokovic, Nadal și Alcaraz este că toți cei trei mari s-au îndrăgostit de viitoarele lor soții în primii ani ai carierei lor în tenis. Nadal și Djokovic au fost împreună cu soțiile lor încă din adolescență", se arată în material.

Documentarul său se intitulează „În stilul meu", în cinstea călătoriei sale spre a deveni, speră el, cel mai mare jucător de tenis din istorie - dar este și un indiciu al modului în care jucători precum Alcaraz vor să își gestioneze faima și relația cu lumea în general

A treia interpretare: mesajul unei generații

Cu ce am rămas după ce am privit toate cele trei episoade numite „Găsirea bucuriei în durere", „Nu sunt Rafa" și „În stilul meu"? Cu mesajul lui Carlos Alcaraz, cel care vrea să ajungă cel mai mare jucător de tenis din istorie, dar vrea să-și trăiască și viața.

36 de săptămânia fost lider mondial Carlos Alcaraz

Este mesajul noi generații de sportivi, cei care fac parte din generația Z, care îi include pe cei născuți între 1997 și 2012, prima care a crescut integral în lumea virtuală, cu rețele sociale, telefoane smart și acces imediat la informație.

Spre deosebire de generațiile anterioare, care glorificau adesea duritatea și sacrificiile înainte de toate, sportivii din Generația Z discută deschis despre bunăstarea mintală și pledează pentru echilibru.

Este o generație care își exprimă mult mai bine trăirile și care pune preț și pe alte lucruri decât pe trofee și medalii.

Abordarea lui Carlos Alcaraz mi-a adus aminte de un episod petrecut la Campionatele Naționale de Natație de la Otopeni în aprilie 2024, înainte de Jocurile Olimpice de la Paris. Un ziarist l-a întrebat pe David Popovici: „Apropo de presiune, îți place să o eviți, nu-ți place să simți presiunea, marii campioni care spun «Da, domne, mă bat pentru aur» își asumă presiunea, simți că pentru tine e mai bine să nu-ți asumi presiunea aceasta?".

Iar răspunsul lui David a fost: „Eu cred că un aur olimpic nu m-ar face mai fericit. Adică îmi place să visez la un aur olimpic. Îmi place să mă gândesc la asta, dar nu trebuie să o duc atât departe încât să cred că îmi va garanta fericirea sau îmi va rezolva toate problemele mele personale sau în legătură cu înotul. Nu mă va face fericit un aur olimpic. Deşi e visul meu de când eram copil, să cred că m-ar face cel mai fericit om de pe pământ să câștig un aur olimpic înseamnă în același timp că dacă cumva nu-l voi câștiga, voi fi cel mai nefericit. Este un concurs, un concurs foarte important, dar doar un concurs".

Nu e un episod în care să arăt cu degetul, ci aici se vede cel mai bine diferența dintre generații. Mult timp retorica sportivă a fost cea enunțată în întrebarea jurnalistului, însă cea actuală este cea exprimată de cel care avea să devină campion olimpic în proba de 200 m liber.

Sportivii nu mai vor să fie priviți drept super eroi, nu mai vor să sacrifice totul, vor să fie oameni normali.

În cazul lui Alcaraz să stea cu ai lui, deși ar putea să aibă propria locuință, să se certe pe mâncare cu frații lui, să se bucure de o întâlnire cu cei pe care i-a admirat și să se lase impresionat sau luat peste picior, să aibă momente în care nu are chef și să o poată spune, să explodeze, să aibă momente proaste fără ca lumea să se termine în acel moment.