GSP special   •   Special   •   INFRASTRUCTURĂ

Cum arată cea mai mare Polivalentă din zona Moldovei: 35.000.000 de euro, integrare cu un Aqua Park, restanțe la utilități și plăți! Când va fi gata „bijuteria”

Sala Polivalentă din Suceava va fi cea mai mare din zona Moldovei. Foto: Justin Gafiuc (GSP) +50 Foto
Sala Polivalentă din Suceava va fi cea mai mare din zona Moldovei. Foto: Justin Gafiuc (GSP)

Articol de Justin Gafiuc   —  sâmbătă, 26 aprilie 2025

Polivalenta din Suceava, cu o sală mare (5.000 locuri) și una mică (300 locuri), împlinește în luna mai doi ani de la startul construcției. Complexul a intrat în stadiul de finalizare al lucrărilor, iar Primăria ar trebui să realizeze în următoarele luni setul de racordări la utilități

În noianul de lucrări care vizează obiective sportive pe cuprinsul României, Suceava e pe lista orașelor cu o construcție într-o fază foarte avansată: cea mai mare Polivalentă din zona Moldovei. „Multe elemente, gen structura și învelitoarea sunt deja finalizate, iar alte părți, precum fațada din tablă perforată, panourile fotovoltaice, pardoselile sau ceramica au ajuns la un stadiu între 80% și 90%”, spune pentru GSP șeful de șantier, Florin Hotineanu.

Termen maximal de predare: sfârșitul lui 2025


Polivalenta din Suceava, cu o capacitate de 5.000 locuri, se construiește din mai 2023 pe un amplasament la marginea orașului, la ieșirea spre Fălticeni. E un complex întins pe 12 hectare, care va mai cuprinde un Aqua Park și încă o bază sportivă. Iar noul centru de enterteinement urmează să fie conexat inclusiv la autostrada A7.

„Partea noastră de construcție va fi gata undeva prin luna iunie, dar Primăria va trebui să realizeze racordările la electricitate, canalizare, apă, gaz, astfel încât să putem opera și testele de funcționare pentru instalații”, spune Petre Farcaș, patronul MIS Group, compania care ridică Polivalenta suceveană.

E contextul în care Sala va fi gata, probabil, în toamnă, cel mai târziu până la sfârșitul anului în curs, dacă nu apar alte complicații.


Pe agendă există și o parcare de vreo 20.000 metri pătrați, care se suprapune peste lucrările Polivalentei. Înțeleg că pentru acest obiectiv adiacent sunt în derulare proceduri de licitație

Petre Farcaș, patron MIS Group

„Parchetul special pentru handbal îl aducem din SUA”

Farcaș mai explică faptul că „am evitat să aducem materiale din China sau Turcia. Vrem să fie o Sală de care să fie mândri și cetățenii, și noi, în calitate de constructori. E o construcție care va dura măcar 50 de ani, așa încât vrem să fie ceva durabil, serios și elegant”.

Bunăoară, parchetul special pentru handbal va fi adus din SUA, pentru că „e o suprafață oferită doar de doi-trei producători și am ales o companie americană”.

Petre Farcaș conduce compania care a câștigat licitația pentru construcția Polivalentei de la Suceava. Foto: decisiv.ro

Plus un alt detaliu intermediar, care ar putea frâna lucrările pe ultima sută de metri: „Hotărârea Guvernamentală dă dreptul constructorilor să beneficieze de anumite actualizări la nivelul inflației, pentru că materialele se scumpesc în mod constant. Nu avem, deocamdată, alocată suma de updatare a costurilor. E una destul de mare. Noi ne vedem de treabă, înțelegem situația generală, dar vom fi nevoiți să încetinim ritmul dacă într-o lună-două nu se reglementează lucrurile. Ne-am încărca mult prea mult rulajul financiar”.

Datele complexului multifuncțional

Să vedem, mai departe, și datele principale ale Polivalentei bucovinene, cu mențiunea că principalul beneficiar se anunță a fi formația de handbal masculin din prima ligă, CSU Suceava, locul 5 la zi în clasament:

  • Capacitate sală principală: 5.000 locuri.

  • Capacitate sală încălzire (mică): 300 locuri.

  • Valoare construcție: 35 milioane euro

  • Termen finalizare: mai 2025, predicții extinse până la finalul anului în curs

  • Lucrări realizate de asocierea MIS Group (Bistrita), Optim Project Management, Energo Constructii Civile si Industriale, Arhicris Logistic si SDC Proiect

  • Destinație: competiții sportive (tenis de câmp, tenis de masă, baschet, handbal, volei, gimnastică, scrimă, arte marțiale, judo), concerte, congrese, simpozioane, vernisaje

  • Terenul va fi dotat cu un sistem de parchet demontabil, adaptabil la diferite sporturi. Pentru handbal, va exista o pardoseală specială din PVC.

  • Construcția e structurată pe patru niveluri: subsol, parter și două etaje, suprafață totală desfășurată – 42.850 mp

  • Complexul va mai cuprinde 715 locuri parcare (8 pentru autocare), 7.100 mp spații verzi, zonă de recuperare medicală, spații pentru expoziții și activități culturale, 6 piste de bowling, zone VIP, presă, spații tehnice, depozitare, comerciale.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.