International   •   Campionate   •   Chelsea - Everton

Chelsea, victorie la limită cu Everton în Premier League » Se încinge lupta pentru Liga Campionilor. Clasamentul ACUM

Articol de Alexandru Stanciu   —  sâmbătă, 26 aprilie 2025

Chelsea s-a impus pe „Stamford Bridge” în fața lui Everton, scor 1-0, în etapa 34 din Premier League. Londonezii au urcat temporar pe locul 4 în clasament, la doar un punct în spatele lui Manchester City.

Manchester City, Chelsea, Aston Villa, Newcastle și Nottingham Forest sunt cele 5 echipe care se bat pe ultimele 3 locuri de Liga Campionilor.

David Moyes rămâne fără victorie pe „Stamford Bridge”

Cu nevoie disperată de victorie, Chelsea a început tare partida de pe teren propriu cu Everton.


Noni Madueke a avut prima ocazie mare în minutul 14 după ce a șutat puternic din interiorul careului, însă Jordan Pickford a fost la post și a reușit să țină poarta intactă.

În minutul 27 Romeo Lavia l-a deposedat pe Beto la jumătatea terenului, mingea a ajuns la Enzo Fernandez, care l-a servit ideal pe Nicolas Jackson. Atacantul lui Chelsea a șutat ideal din afara careului și a deblocat tabela.

Prima ocazie importantă a „caramelelor” a venit în minutul 63, când Beto l-a încercat pe Robert Sanchez cu un șut de la marginea careului, însă portarul spaniol a intervenit la timp.

Noni Madueke a avut o nouă ocazie importantă în minutul 74, când a reușit o acțiune individuală foarte bună și a expediat un șut puternic din marginea careului, însă portarul naționalei Angliei, Jordan Pickford, a intervenit din nou la timp.


În minutul 85 Marc Cucurella a șutat de la marginea careului, Jordan Pickford a respins mingea, care a ajuns la Nicolas Jackson. Atacantul senegalez a trimis apoi mingea în poartă, însă tușierul a ridicat fanionul, iar golul reușit de Chelsea a fost anulat pentru ofsaid.

Dwight McNeil a avut o ocazie uriașă în minutul 87, când a șutat de la aproximativ 11 metri în urma unei centrări expediate de Carlos Alcaraz în careu, dar Robert Sanchez a reușit o nouă intervenție colosală și a păstrat avantajul pentru echipa sa.

Trupa lui Enzo Maresca a reușit să închidă jocul pe final și rezultatul înregistrat încă din prima repriză s-a păstrat și la încheierea jocului. Astfel, David Moyes a bifat al 19-lea meci fără victorie pe „Stamford Bridge”.

Final » Chelsea - Everton 1-0

  • Click AICI pentru statistici!

  • A marcat: Jackson 27

Chelsea - Everton, echipele de start:

Chelsea (4-2-3-1): Sanchez - Lavia, Chalobah, Colwill, Cucurella - Fernandez, Caicedo - Madueke, Palmer, Neto - Jackson

Rezerve: Acheampong, Adarabioyo, Badiashile, Dewsbury-Hall, T. George, R. James, Jorgensen, Nkunku, Sancho

Antrenor: Enzo Maresca

Everton (4-2-3-1): Pickford - O'Brien, Patterson, Branthwaite, Mykolenko - Garner, Gueye - Harrison, Doucoure, Ndiaye - Beto

Rezerve: C. Alcaraz, Begovic, Chermiti, Coleman, Iroegbunam, M. Keane, McNeil, Virginia, A. Young

Antrenor: David Moyes

Clasamentul din Premier League

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.