Fanii celor de la UTA deplasați la Sibiu pentru meciul cu Hermannstadt (scor 0-3) au răbufnit în minutul 66, când scorul era 2-0, și i-au cerut demisia lui Mircea Rednic, antrenorul arădenilor. Suporterii au repetat gestul 4 minute mai târziu.
La 2-0 pentru Hermannstadt, suporterii veniți de la Arad au preluat controlul fondului sonor la Sibiu, iar pe stadion s-a auzit „Demisia, demisia!”, scandare îndreptată spre Mircea Rednic. Nu acesta a fost scorul final, Ianis Stoica a făcut 3-0 în prelungiri.
Hermannstadt a dominat meciul și a intrat cu 2-0 la pauză, după golurile marcate de Neguț ('33) și Sergiu Buș ('43). Iar fanii arădenilor și-au exprimat vocal nemulțumirea pentru jocul prestat de UTA.
Galerie lui UTA i-a cerut demisia lui Mircea Rednic, apoi a plecat din stadion
La câteva minute după ce i-au cerut demisia lui Rednic, suporterii veniți în grup organizat de la Arad au plecat de pe stadion. Cu 10 minute înainte de final, sectorul oaspeților era aproape gol.
UTA e pe locul 12 în Superliga, cu 24 de puncte, cu e meciuri rămase de juca în play-out. Arădenii sunt la 4 puncte deasupra Sloboziei, prima echipă aflată pe loc retrogradabil. UTA poate cădea pe loc de baraj, dacă Botoșani o bate pe Buzău duminică.
Rednic, șanse mari să plece de la UTA la vară
Contractul lui Mircea Rednic expiră la finalul sezonului, iar antrenorul are șanse mici să rămână, după cum a susținut chiar el. Acesta ar putea ajunge la Kapaz, în prima ligă din Azerbaidjan.
„Financiar m-au convins azerii, dar mai așteptăm. Eu fac muncă voluntară aici. Cred că sunt singurul antrenor care s-a implicat. Nu am trecut pe la Arad...Lumea o să mă pomenească.
Vestiarul ăsta e datorită mie. M-am implicat și sufletește și financiar, am dat și prime. Poate la Slobozia dau iar prime, e un meci foarte important”, a declarat Mircea Rednic la începutul lunii aprilie.
{{text}}