Emisarul Federației de Fotbal din Brazilia, Diego Fernandes, a fost văzut sâmbătă seara la Sevilla, în tribune, la finala Cupei Regelui, El Clasico dintre Barcelona și Real Madrid.
Acesta a venit pentru a încerca să finalizeze mutarea lui Carlo Ancelotti, antrenorul Realului, în Brazilia, și să îi propună acestuia să sosească cât mai curând la cârma naționalei.
Diego Fernandes, impresar și persoană de maximă încredere a președintelui federației braziliene, a venit din nou la un meci al Realului, după ce a asistat în direct pe Santiago Bernabeu la meciul Real Madrid - Arsenal, potrivit relevo.com
Carlo Ancelotti, din nou în atenția Braziliei
Dacă nimic nu o să intervină în perioada imediat următoare, Carlo Ancelotti este din ce în ce mai aproape de a deveni noul selecționer al Braziliei.
Diego Fernandes, emisarul Federației Braziliene de Fotbal (CBF) și interlocutorul antrenorului italian în ultimele luni, se află la Sevilla pentru a se întâlni din nou cu tehnicianul Realului, pentru a încerca să finalizeze operațiunea, care are două scenarii posibile de începere: în luna mai sau după 30 iunie, mai scrie sursa citată.
Impresarul brazilian, însoțit de câțiva prieteni și membri ai familiei, a zburat vineri spre Spania pentru a asista la finala Cupei Regelui și, mai ales, pentru a se reîntâlni cu Ancelotti, așa cum a făcut și săptămâna trecută, când a fost prezent la meciul din Liga Campionilor disputat pe Santiago Bernabeu. Atunci, acesta a luat prânzul a doua zi cu antrenorul, unde au purtat o rundă de negocieri privind preluarea naționalei Braziliei.
Fernandes acționează ca legătură externă a președinției CBF, astfel că, prin aceste întâlniri, Ancelotti nu și-a încălcat niciodată cuvântul atunci când a insistat în repetate rânduri, în conferințele de presă pe care le-a susținut, că nu s-a văzut și nu s-a întâlnit cu niciun oficial al Braziliei până acum pentru tratative.
Antrenorul lui Real Madrid a menținut întotdeauna legătura cu federația braziliană prin acest emisar și potrivit unor surse apropiate negocierii, este așteptat să se întâlnească din nou după finala Cupei Regelui, pentru a definitiva discuțiile prin videoconferință.
Deși acordul este total și Brazilia oferă un contract de lungă durată și foarte asemănător cu cel pe care Carlo îl are în prezent, deocamdată cele două părți nu au semnat nimic în mod oficial.
Potrivit sursei citate mai sus, obiectivul vizitei lui Diego Fernandes la Sevilla în acest weekend este acela de a încerca să îl convingă pe Ancelotti să se alăture Braziliei cât mai curând posibil.
Următoarea listă de jucători pentru viitoarea acțiune a Braziliei va fi făcută public în luna mai și brazilienii speră ca aceasta să poarte deja amprenta lui Ancelotti, în timp ce următoarele meciuri oficiale ale naționalei sunt programate pe 4 iunie, în Ecuador, și 9 iunie, acasă, împotriva Paraguayului, în cadrul fazei eliminatorii pentru Cupa Mondială 2026
{{text}}