Joan Laporta (62 de ani), președintele Barcelonei, i-a lăudat pe jucători și pe Hansi Flick după victoria din finala Cupei Regelui contra rivalei Real Madrid, scor 3-2 după prelungiri. De asemenea, Laporta nu a ratat ocazia de a-i „înțepa” pe madrileni.
Finala a avut parte de scandal încă de dinainte să înceapă. Real Madrid a a trimis federației spaniole o cerere pentru a schimba arbitrii delegați la finala Cupei Spaniei. Acest lucru nu a fost iertat de Laporta, care i-a ironizat pe „galactici”.
Joan Laporta i-a ironizat pe cei de la Real Madrid după victoria din Cupa Regelui: „Nu ne interesează altceva”
„A fost o finală spectaculoasă. Am văzut un meci grozav. Golul lui Pedri a fost spectaculos. Flick a făcut schimbările corecte, iar acești jucători merită.
Acești jucători știu ce înseamnă Barcelona, sunt fani ai Barcelonei și se descurcă de minune. A fost o victorie colectivă. Jucătorii au încredere în ei. Sunt foarte tineri și foarte înfometați. Acest titlu este dedicat tuturor fanilor Barcelona din lume. O merită.
Am abordat această finală cu un obiectiv clar: am vrut să vorbim de fotbal, nu ne interesează altceva”, a declarat Joan Laporta, potrivit sport.es.
Barcelona a obținut 3 victorii consecutive în acest sezon contra lui Real Madrid
Barcelona a învins-o pentru a treia oară consecutiv pe Real Madrid în acest sezon, după 4-0 în La Liga și 5-2 în Supercupa Spaniei.
Titlul în La Liga poate fi decis în meciul direct, care va avea loc în data de 11 mai, în etapa 35. După cele 33 de etape disputate până acum, Barcelona este lider în La Liga, cu 76 de puncte, având cu 4 mai multe decât Real Madrid.
De altfel, madrilenii au fost eliminați de către Arsenal în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, scor 1-5 la general, în timp ce Barcelona a ajuns în semifinalele competiției, unde va juca în dublă manșă contra lui Inter.
{{text}}