Fotbal   •   Fotbal feminin   •   SuperLiga Feminină

Știm campioana României la fotbal feminin! Al doilea titlu la rând

+5 Foto
Farul este campioana României în sezonul 2024/2025 /foto GSP

Articol de Ionuţ Coman, Laura Șoica   —  duminică, 27 aprilie 2025

Farul a câștigat Superliga României la fotbal feminin în această după-amiază cu 4 etape înainte de final. Echipa din Constanța a disputat duminică, 27 aprilie, meciul cu Csikszereda, ocupanta locului doi, și a câștigat partida, scor 2-1.

Farul a primit vizita celor de la Csikszereda pentru a disputa meciul din etapa cu numărul 8 a play-off-ului Superligii feminine.

Farul este campioana României în sezonul 2024/2025

+5 Foto
Farul este campioana României în sezonul 2024/2025 / foto: GSP

Scorul partidei a fost 1-1 la pauză. Pentru Farul a marcat Boycheva în minutul 36 din penalty, iar Herczeg a restabilit egalitatea în minutul 40.

În repriza secundă, golul de 2-1 a venit după un șut al lui Iordăchiuși.

În urma acestui meci, Farul a devenit campioană matematic, chiar dacă mai sunt de jucat patru etape până la finalul sezonului.

Acum, Farul are 62 de puncte, iar Csikszereda, care este pe locul doi, are 46. Astfel, în joc mai fiind puse doar 12 puncte, echipa din Miercurea Ciuc nu o mai poate egala pe campioană.


Farul a reușit un sezon excelent reușind să câștige campionatul fără a fi învinsă. În toate meciurile disputate până acum, adică 22, echipa a câștigat 20 și a remizat în 2.

Sunt foarte fericită, am muncit foarte mult. Mai avem meciuri, dar e important că am devenit campioane acasă la noi. Ele sunt foarte mature, dar avem obiective și mai mari decât acestea. Anul trecut nu ne-am bazat pe Cupă, dar anul acesta vrem să câștigăm.



-Raluca Sârghe - Simes, antrenoare Farul

Farul este campioana României în sezonul 2024/2025 /foto: Facebook Farul

Farul a câștigat Superliga feminină și în sezonul precedent, acela fiind primul trofeu de Liga 1 câștigat de echipa antrenată de Raluca Sârghe - Simes.

Înainte de aceste sezoane, în perioada 2015 - 2023, Olimpia Cluj a câștigat toate sezoanele din Superliga. Formația este acum pe locul 3 în clasamentul play-off-ului.

Cred că s-a văzut deja bucuria fetelor, suntem mândre, am luptat pentru această victorie. Vreau să le mulțumesc tuturor care au fost alături de noi. N-am cuvinte… Am luat fiecare meci în parte, ne-am dăruit pentru fiecare punct, am demonstrat că merităm



-Olga Iordăchiuși

Echipele de start la Farul - Csikszereda

Farul: Ganea - Chiper, Iordăchiuși, Stancu, Bortan - Bălăceanu, Istrate, Boycheva - Cristea, Stanciu, Enea

Antrenoare: Raluca Sârghe - Simes.

Csikszereda: Bolog - Balazs Cs, Balasz E, Haraszti, Magyarics - Orban, Antal, Herczeg - Mitri, Fulop, Vlădulescu

Antrenor: Kollar.

Clasamentul în play-off-ul Superligii feminine

Clasament play-off în Superliga feminină

Galerie foto/ Sărbătoare Farul din sezonul precedent

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.