Al Nassr a câștigat fără emoții duelul cu japonezii de la Yokohama F. Marinos din sferturile de finală ale Ligii Campionilor Asiei, scor 4-1, și s-a calificat în penultimul act al competiției. Cristiano Ronaldo (40 de ani) a marcat cel de-al treilea gol al formației saudite și a sărbătorit ca în 2017.
În semifinale, echipa lui CR7 va evolua împotriva câștigătoarei dintre Kawasaki si Al-Sadd. Meciul va avea loc astăzi, de la ora 19:30;
În cealaltă semifinală se vor întâlni Al Hilal și Al Ahli;
Deși pe plan intern nu au parte de rezultatele așteptate, ocupând doar poziția a 3-a în clasamentul din Saudi Pro League, cei de la Al Nassr sunt din ce în ce mai aproape de cucerirea trofeului suprem în Asia.
Al Nassr s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor Asiei
Trupa lui Stefano Pioli a rezolvat meciul cu Yokohama încă din prima repriză, la finalul căreia saudiții conduceau deja cu 3-0.
Jhon Duran (27'), Sadio Mane (31') și Cristiano Ronaldo (38') au punctat pentru Al Nassr. După ce a reușit să înscrie, CR7 a celebrat golul într-un stil atipic, însă nu a fost o premieră.
Superstarul portughez a imitat o sărbătoare pe care tot el a făcut-o celebră în 2017, atunci când evolua pentru Real Madrid în UEFA Champions League.
Opt ani mai târziu, Cristiano Ronaldo a celebrat din nou un gol, așezându-se pe panourile publicitare ale stadionului
Imediat după pauză, mai exact în minutul 49, Duran a făcut „dubla”, iar scorul final al partidei a fost stabilit patru minute mai târziu de nou-intratul Kota Watanabe, care a marcat golul de onoare al japonezilor.
Odată cu reușita de aseară, Cristiano a ajuns la 934 de goluri marcate în întreaga sa carieră, iar borna istorică cu numărul 1000 este din ce în ce mai aproape.
GALERIE » Cele mai spectaculoase imagini din Yokohama F.Marinos - Al Nassr (1-4)
Yokohama F.Marinos - Al Nassr » Echipele de start:
YOKOHAMA F.MARINOS (4-2-3-1): Park - Matsubara, Deng, Suwama, Nagato - Yamane, Claude - Yan, Uenaka, Kato - Tono
Rezerve: Iikura, Kimura - Amano, Anderson, Asada, Elber, Inoue, Kida, Mochizuki, Walsh, Watanabe, Yamamura
Antrenor: Steve Holland
AL-NASSR (4-4-2): Bento - Al Ghannam, Simakan, Lajami, Boushal - Otavio, Al Hassan, Brozovic, Mane - Duran, Ronaldo
Rezerve: Al Harbi, Al Najjar - Al Fatil, Al Khaibari, Al Sulaiheem, Angelo, Ghareeb, Laporte, Marran, Qasheesh, Wesley, Yahya
Antrenor: Stefano Pioli
Stadion: Prince Abdullah al-Faisal Stadium (Jeddah)
Arbitru: Adel Al-Naqbi (Emiratele Arabe Unite)
{{text}}