International   •   Campionate   •   SERIE A

Victorie și Napoli e în pole-position pentru „Scudetto”

Napoli a învins-o pe Torino cu 2-0, în etapa #34 din Serie A // FOTO: Getty Images
Napoli a învins-o pe Torino cu 2-0, în etapa #34 din Serie A // FOTO: Getty Images

Articol de Dragoș Petrescu   —  duminică, 27 aprilie 2025

Napoli s-a impus pe teren propriu în fața celor de la Torino, scor 2-0, într-un duel al rundei cu numărul 34 din Serie A, și a devenit principala favorită la câștigarea titlului în Italia.

„I Ciucciarelli” au profitat de eșecul campioanei Inter din această rundă, 0-1 pe Giuseppe Meazza cu AS Roma, iar în acest moment, elevii lui Antonio Conte depind doar de ei în lupta pentru câștigarea campionatului.

Scott McTominay, din nou decisiv pentru Napoli


Fostul fotbalist de la Manchester United a avut încă o prestație de zile mari în tricoul „azzurro”, reușind o „dublă” împotriva celor de la Torino, care i-a adus trupei lui Antonio Conte trei puncte extrem de importante în economia luptei pentru titlu.

Fotbalistul scoțian a deschis scorul pe „Estadio Diego Armando Maradona” după doar șapte minute de la startul partidei. Servit perfect în careul advers de către Frank Anguissa, McTominay a reluat cu succes în poarta lui Vanja Milinkovic-Savic.

Cu patru minute înainte de pauză, mijlocașul lui Napoli a punctat din nou, după o acțiune similară. De această dată însă, omul cu pasa decisivă a fost Matteo Politano.

După cele două goluri de astăzi, McTominay a ajuns la 11 reușite în acest sezon de Serie A, fiind al doilea marcator al formației napoletane, după Romelu Lukaku, care a marcat de 12 ori.


+11 Foto
Napoli - Torino, în etapa 34 din Serie A // FOTO: Getty Images

În urma acestui rezultat, trupa lui Antonio Conte a acumulat 74 de puncte și își consolidează poziția de lider în campionatul italian, având în acest moment un avans de trei lungimi față de campioana Inter, cu patru etape înainte de finalul sezonului.

De cealaltă parte, torinezii au rămas pe locul 10 în clasament, cu 43 de puncte.

În etapa viitoare din Serie A, Napoli va evolua pe terenul lui Lecce, în timp ce Torino va primi vizita celor de la Venezia.

Clasament Serie A:

Napoli - Torino » Echipele de start:

NAPOLI (4-3-3): Meret - Di Lorenzo, Rrahmani, Buongiorno, Olivera - Anguissa, Lobotka, McTominay - Politano, Lukaku, Spinazzola

Rezerve: Scuffet, Turi - Billing, Gilmour, Hasa, Marin, Mazzochi, Ngonge, Okafor, Raspadori, Simeone

Antrenor: Antonio Conte

TORINO (3-5-1-1): Milinkovic-Savic - Coco, Maripan, Masina - Pedersen, Linetty, Tameze, Casadei, Biraghi - Elmas - Adams

Rezerve: A. Donnarumma, Paleari - Cacciamani, Dembele, Ilic, Karamoh, Lazaro, Perciun, Ricci, Sanabria, Vlasic, Walukiewicz

Antrenor: Paolo Vanoli

Stadion: Stadio Diego Armando Maradona (Napoli)

Arbitru: Maurizio Mariani

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.