Opinii   •   RAPID - FCSB 1-2

Manipularea lui Șumudică

Raul Rusescu, expert GSP Live
Raul Rusescu, expert GSP Live

Articol de Raul Rusescu   —  luni, 28 aprilie 2025

FCSB e 65% campioană după 2-1 în Giulești. Rapid nu trebuie să-și ascundă sezonul dezamăgitor în spatele unei erori de arbitraj. Da, Radu Petrescu a greșit, dar a făcut-o și în favoarea celor din Giulești!

Lecția clară pentru Rapid după meciul de aseară: fotbalul se joacă 90 de minute, nu 45. FCSB a dominat clar prima repriză și, după pauză, a gestionat perfect avantajul. Rapid, în schimb, a fost o fantomă în prima parte și prea târziu a început să conteze.

Șumudică, pe urmele lui Lennon

Raportul ocaziilor mari? 3-2 pentru FCSB. Rezultatul? Corect. De un an și jumătate, FCSB joacă pragmatic, aproape nemțește, precum CFR-ul lui Dan Petrescu din urmă cu câțiva ani. Și are și calitatea să rupă echilibrul cu faze spectaculoase, exact cum au venit golurile din Giulești. Rapidiștii, în situații similare, au eșuat.


Un mare plus pentru FCSB: apărarea și mijlocul. Sudate, mature, exacte. De cealaltă parte, sistemul de 3 fundași gândit de Șumudică pare mai degrabă experimentat din disperare, nu antrenat. Erori de manual în defensivă. Și, ironic, Șumudică a ajuns să repete fix greșelile pentru care îl critica pe Lennon. Care folosea tot un modul cu 3 stoperi.

Un aspect mai puțin evidențiat: Rapid a pășit pe teren cu 7 oameni defensivi, într-un derby decisiv! Ce mesaj dai echipei? Ce șansă reală îți oferi să câștigi cu același tip de prim „11” ca în semifinala pierdută cu Hermannstadt? Tot 7 defensivi, același deznodământ.

Rapid - FCSB 1-2 în etapa #6 play-off Superliga / foto: Cristi Preda (GSP.RO)

Penalty-ul și perdeaua de fum


Sigur, au fost greșeli de arbitraj. Dar în ambele direcții. Petrila merita eliminat, Rapid trebuia să primească un penalty în minutul 71. Dar sezonul slab al Rapidului nu se șterge cu o fază controversată.

Șumudică a spus la final că „Rapid a călcat în picioare FCSB”. În opinia mea, e doar o încercare de a manipula percepția fanilor și a presei. Realitatea e că Rapid a făcut mai multe meciuri slabe decât bune. Un sezon modest, sub așteptări al giuleștenilor.

Ce urmează la Rapid

Acum, Rapid mai are doar șanse teoretice la cupele europene. Și fotbalistic, locul 6 e maximum posibil. E timpul ca în Giulești să se apese pe reset și să înceapă construcția pentru sezonul viitor.

E nevoie de o organigramă clară, de un proiect serios și mai ales de un antrenor nou care să livreze ce n-a reușit nimeni în ultimii ani: trofee, nu promisiuni. După 3 ani cu actualul patronaj, Rapid trebuie să spună stop experimentelor.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.