Liverpool a cucerit titlul cu numărul 20 în Anglia. „Cormoranii” aveau nevoie de doar un punct în confruntarea cu Tottenham, însă scorul final a fost unul de antrenament: 5-1. Trupa lui Arne Slot a stabilit deja când va prezenta trofeul în fața fanilor: luni, 26 mai.
4 etape mai sunt până la încheierea sezonului din Premier League. Liverpool a controlat campionatul de la un capăt la celălalt, iar după 34 de etape a acumulat 82 de puncte. Ocupanta locului doi, Arsenal, are 67 de puncte. Între cele două există diferența de 15 puncte, astfel că Premier League și-a desemnat câștigătoarea din 2024/2025.
Liverpool va prezenta trofeul în fața fanilor pe 26 mai
Liverpool a confirmat oficial că parada campionatului echipei lui Arne Slot va avea loc luni, 26 mai. Aceasta este ziua de după ultima etapă a Premier League. În acest meci, „cormoranii” primesc vizita lui Crystal Palace pe Anfield, iar după ultimul fluier al arbitrului, Virgil van Dijk și compania vor ridica trofeul.
26 mai este zi liberă în Marea Britanie, astfel că acest lucru va permite multor fani ai echipei din întreaga țară, dar și din diferite părți ale lumii, să fie pe străzile orașului Liverpool. Traseul este de 15 kilometri, la fel ca la paradele din 2019 și 2022. Parada va începe la ora 14:30, ora locală, și se preconizează că va dura între trei și cinci ore, conform sportal.bg.
În 2020, când Liverpool a câștigat titlul precedent, fanii nu au avut ocazia să sărbătorească cum se cuvine din cauza pandemiei de Covid-19.
La parada din 2019, când Liverpool a sărbătorit trofeul Ligii Campionilor, au participat aproximativ 750.000 de oameni. Acum, autoritățile orașului se așteaptă la peste un milion de fani ai echipei din întreaga lume. Fostul manager Jurgen Klopp este foarte probabil să fie prezent, după ce Arne Slot i-a adus recunoștiință în victoria cu Tottenham.
{{text}}