International   •   Stranieri   •   LAZIO - PARMA

Italienii îi numesc pe „trădătorii” lui Cristi Chivu » Ce au observat jurnaliștii din Parma

Cristi Chivu / foto: Imago
Cristi Chivu / foto: Imago

Articol de Aurelian Botezatu   —  marţi, 29 aprilie 2025

Cotidianul Parma Today a analizat remiza înregistrată de Parma în deplasare, cu Lazio (2-2), și consideră că de astă-dată rezervele introduse în joc de tehnicianul român, printre care și Dennis Man, nu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor.

Parma Today scrie că Cristi Chivu a avut luni seară „două meciuri într-unul: primul durează până în minutul 72, când Parma, puternică și cu un avantaj de două goluri pe tabelă, mai irosește două mari ocazii prin Pellegrino și Man.

Erori grave, care o lasă pe Lazio în viață. Al doilea: de la golul lui Pedro (min. 79) până la final. Spaniolul își pune mintea la treabă și smulge din buzunarul lui Chivu două puncte care ar fi putut pecetlui problema salvării (n.r. - de la retrogradare)”.

Parma Today: „Hernani, Djuric și Man nu dau tot ce pot. Man, de nerecunoscut”


În remiza cu iz de eșec a „cruciaților”, publicația amintită susține că rezervele aruncate în luptă de Chivu, printre care și Dennis Man, în minutul 71, n-au avut impactul dorit de antrenor asupra jocului echipei. Aceștia și-ar fi „trădat” antrenorul!

„Hernani, Djuric și Man nu dau tot ce pot. Man are șansa să închidă conturile, dar Mandas refuză. A comis-o și mai rău în minutul 93, când a decolat și, singur în fața portarului grec, a irosit o minge de trei puncte. De nerecunoscut”, scrie Parma Today, care i-a dat lui Man nota 4,5.

Parma Today: „Cristi Chivu închide mini-ciclul de foc neînvins”

Chivu? „Perfect până în minutul 79, apoi, în 5 minute, lasă în urmă două puncte care ar fi putut pecetlui problema salvării. Dar să te afli la +7 față de Venezia, clasată pe primul loc retrogradabil, cu patru meciuri rămase de jucat, e mult.


Ridicați mâna dacă, având în vedere cum au început lucrurile, credeați că va ajunge Parma unde este în acest moment al sezonului. Al șaptelea rezultat util consecutiv. El închide mini-ciclul de foc neînvins, 12 puncte în 9 meciuri. Salvarea este la un pas distanță” - concluzionează cotidianul local. Nota acordată tehnicianului român: 6.

Clasamentul în Serie A

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.