Gigi Becali (66 de ani), patronul de la FCSB, a anunțat echipa de start pentru meciul cu Dinamo, care se va juca luni, 5 mai, de la 20:30, în runda 7 a play-off-ului.
Gigi Becali știe ce echipă va trimite pe teren în derby-ul cu Dinamo, însă are un singur semn de întrebare. Nu este convins ce jucător U21 să introducă din primul minut. Înclină ca Pantea, care a fost accidentat și nu a mai jucat de pe 16 februarie, să fie titular în flancul drept al apărării. Astfel, ar putea juca în spatele lui Bîrligea cu Miculescu, Cisotti și Tănase, jucători de care a fost foarte mulțumit după meciul cu Rapid. Octavian Popescu, titular în Giulești, ar urma să înceapă pe banca de rezerve.
Ngezana, Mihai Popescu și Radunovic vor completa apărarea, în timp ce Șut și Chiricheș vor fi la închidere. Titularizarea lui Pantea ar urma să îl scoată din primul „11” pe Valentin Crețu, unul dintre favoriții patronului, care a primit recent și o mărire salarială. „Crețu acum este piesă principală la noi. Pe toate posturile poți să înlocuiești. Pe Crețu nu prea poți. E cel mai important”, spunea Becali, în urmă cu două săptămâni.
Gigi Becali vrea să îl titularizeze pe Alexandru Pantea în FCSB - Dinamo: „E singura întrebare”
Alexandru Pantea
„Echipa e aia pe care o știți. Pe fund ăia 4, Chiricheș cu Șut la mijloc. Și după aia, singura întrebare este dacă jucăm cu U21 în locul lui Crețu sau jucăm cu Popescu și o să iasă Tănase sau Miculescu. Pe Cisotti nu îl scot niciodată.
E greu pentru mine la ora asta să îl schimb pe Miculescu, că a fost cel mai bun. Sau pe Tănase. Dă putere, lumină, echipei. Pe Cisotti nu poți să îl scoți, e numărul unu la FCSB. Dacă vrei să vorbim de calitate-preț, e cel mai bun transfer din viața mea. Man a fost ca preț când l-am vândut, dar eu vorbesc de ceea ce face acum.
Noi suntem în situația asta și datorită lui Cisotti. După primul meci am zis că e fricos, că se ascunde de minge. Din atac, pe Bîrligea și pe Cisotti nu poți să îi scoți”, a spus Gigi Becali, la emisiunea Fotbal Club, de la Digi Sport.
Cum ar urma să arate FCSB în meciul cu Dinamo: Târnovanu - Pantea, M. Popescu, Ngezana, Radunovic - Șut, Chiricheș - Miculescu, Cisotti, Tănase - Bîrligea.
{{text}}