Poloneza Iga Swiatek (23 de ani, locul 2 WTA), campioana en-titre în turneul WTA 1000 de la Madrid, a fost testată în „optimi” de rusoaica Diana Shnaider (21 de ani, numărul 13 WTA), impunându-se cu 6-0, 6-7 (3), 6-4. A povestit apoi cum a traversat ziua de luni, când în Spania s-a produs o pană de curent generalizată.
Campioana în exercițiu de la Mutua Madrid Open, Iga Swiatek, continuă să facă pași înainte în această ediție de neuitat, deși nu întotdeauna din motive sportive. Luni, după o pană de curent care a lăsat întreaga Spanie peninsulară fără electricitate, poloneza a recunoscut că ziua ei nu s-a schimbat în mod deosebit.
Până la acele mărturisiri însă, ea a traversat un meci deloc ușor cu Diana Shnaider, pe care a întâlnit-o în premieră pe zgura madrilenă. După un prim set blitz, câștigat la zero, fostul lider mondial a trebuit să-și ajusteze și reajusteze jocul în fața adversarei care s-a scuturat de emoții și și-a ridicat mult nivelul.
Rusoaica a câștigat într-un tie-break clar un set al doilea foarte strâns, cedând apoi la mare luptă decisivul, 4-6. Totul în două ore și 36 de minute de joc.
Iga Swiatek: „Cred că m-am mișcat mai bine în primul set”
La conferința de presă care a urmat victorie, Swiatek a explicat cum a parcurs meciul. „Ea a ridicat nivelul în setul al doilea, deși cred că și eu m-am concentrat pe lucruri diferite în primul”, a început Iga.
„Am vrut să revin la jocul pe care l-am făcut în primul set, ceea ce nu am reușit până decisiv. Măcar mă bucur că am izbutit în cele din urmă. Nu știu, cred că m-am mișcat mai bine în primul set, am pus mai mult efect pe minge, apoi în setul doi a fost destul de vânt și nu mi-am mișcat picioarele la fel”, a explicat ea. „Am avut niște lovituri ca și cum nu eram pregătită, care m-au făcut să ies din ritm. Diana a știut și ea să-și fructifice șansele, deci a fost un amestec de mai mulți factori”, a punctat fostul lider WTA.
Rezumatul meciului Iga Swiatek - Diana Shnaider
Luni, în ziua imensei pene de curent, Swiatek s-a bucurat de liniște la hotel. „Am fost surprinsă că lifturile funcționau, așa că nu a fost atât de rău cum a fost aici. Nu s-a întâmplat nimic, am luat doar niște mâncare la pachet, iar întoarcerea la hotel nu a fost atât de grea, pentru că WTA ne-a ajutat foarte mult cu asta”, a povestit Iga.
„Am reacționat destul de repede, pentru că cinci minute mai târziu erau vreo 200 de jucătoare și jucători care așteptau mașina pentru a merge la hotel, așa că am fost foarte norocoși eu și echipa mea. Nu este o problemă a turneului, ce altceva ar fi putut face? Sunt sigur că nimeni nu se aștepta la așa ceva”, a mai spus ea.
Iga Swiatek: „A fost exact la fel ca și cum ar fi existat electricitate”
Întrebată cum a decurs ziua de luni, ea a demonstrat prin răspuns că nu este atât de dependentă de tehnologie. „Sincer, a fost exact la fel ca și cum ar fi existat electricitate, nu că ar fi făcut o mare diferență. M-am bucurat de timpul meu liber, am încercat să mă recuperez, trebuie doar să savurăm aceste zile libere, nimic altceva”, a dezvăluit Swiatek.
10 titluri WTApe zgură a cucerit Iga Swiatek în carieră din totalul de 29
În sferturi de finală, ea o va înfrunta pe Madison Keys, campioana de la Australian Open, pe care o conduce cu 4-2 în meciurile directe, dar în fața căreia a cedat dureros, 7-5, 1-6, 6-7 (8), în semifinalele de la Melbourne.
„Simt că aceste condiții ni se pot potrivi amândurora, pentru că Madison are și un serviciu mare pe care îl poate lovi foarte sus aici. Nu trebuie să mă uit la ea, am jucat aici anul trecut, deși cred că a fost o sesiune de noapte. Îmi amintesc că a fost puțin frig, a fost un pic diferit, așa că vom vedea ce meci vom avea anul acesta. Vom analiza”, a asigurat Iga, care a câștigat anul trecut la Madrid cu Keys, 6-1, 6-3.
{{text}}