International   •   Liga Campionilor   •   SEMIFINALE

Verdictul surprinzător dat de specialistul englez, după faza la care PSG a cerut penalty în meciul cu Arsenal: „Mă întreb de ce VAR-ul nu a intervenit”

Fostul arbitru englez Keith Hackett a dat verdictul cu privire la faza la care cei de la PSG au cerut penalty în meciul tur cu Arsenal, din semifinalele Ligii Campionilor. +6 Foto
Fostul arbitru englez Keith Hackett a dat verdictul cu privire la faza la care cei de la PSG au cerut penalty în meciul tur cu Arsenal, din semifinalele Ligii Campionilor.

Articol de Alexandru Tomuțiu   —  marți, 29 aprilie 2025

Fostul arbitru englez Keith Hackett (80 de ani) a dat verdictul cu privire la faza la care cei de la PSG au cerut penalty în meciul tur cu Arsenal, din semifinalele Ligii Campionilor.

PSG a deschis scorul pe Emirates în minutul 4, prin golul marcat de Dembele. În minutul 16, parizienii au cerut penalty la un duel dintre Kvaratskhelia și Timber. Georgianul l-a depășit pe stoper în careu, iar acesta i-a pus mâna în față. Khivcha a căzut și a cerut penalty. Slavko Vincic a lăsat jocul să continue.

Keith Hackett a spus că PSG putea primi penalty în meciul cu Arsenal


Englezii de la Football Insider l-au contactat pe Hackett, iar fostul arbitru a precizat că Arsenal a avut noroc că VAR-ul nu a intervenit.

„Din acest unghi, se vede că fundașul lui Arsenal e foarte norocos că VAR-ul nu s-a legat de această ținere. După ce am văzut faza, trebuie să mă întreb de ce VAR-ul nu a intervenit și nu l-a pus pe arbitru să vadă faza și din alt unghi.

Cu siguranță s-ar fi pus problema dacă ținerea e suficient de puternică încât să se acorde penalty. Arsenal a avut noroc că a scăpat de un penalty”, a spus fostul arbitru, conform sursei citate.

Keth Hackett a ajutat-o pe Dinamo să obțină cea mai mare performanță din istorie!


Keith Hackett este cel care a arbitrat meciul Dinamo - Dinamo Minsk, scor 1-0, în urma căruia echipa din Ștefan cel Mare se califica în semifinalele Ligii Campionilor, în ediția 1983 - 1984, realizând cea mai mare performanță din istoria clubului. În tur fusese 1-1. După acel meci Cornel Dinu a recunoscut că Dinamo a fost ajutată de Hackett.

„Arbitrul englez, Hackett, venit cu nea Costică Anghelache de la Londra, ne îmbărbăta: «Staţi în picioare că ştiu eu ce-am de făcut cu ruşii ăştia”. Și într-adevăr a fluierat ca un mare profesionist, – Bentu sau Lică – din timpurile noastre. Astfel încât şi cei de la Minsk i-au strâns mâna la final. Să mai înţelegi ceva!”, scrisese Cornel Dinu, în cartea lui „Jucând cu destinul”.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.