Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID

Cristian Petre, antrenorul secund de la Rapid, a fentat moartea! Detalii cutremurătoare, operat de urgență după derby-ul cu FCSB

Cristian Petre (dreapta), antrenorul secund de la Rapid, a fost la un pas de moarte© FOTO: Dragoș PASCANEANU/SPORT PICTURES
Cristian Petre (dreapta), antrenorul secund de la Rapid, a fost la un pas de moarte© FOTO: Dragoș PASCANEANU/SPORT PICTURES

Articol de Eduard Apostol, Romeo Ene   —  joi, 01 mai 2025

Cristian Petre, unul dintre antrenorii secunzi de la Rapid, a fost aproape de tragedie, la 3 zile de la derby-ul cu FCSB de duminică, încheiat cu victoria roș-albaștrilor, scor 2-1.

Acesta a suferit miercuri un infarct din cauza evenimentelor petrecute în Giulești, potrivit Fanatik.

Rapid anunțase miercuri seară, prin intermediul canalelor oficiale, faptul că Petre a suferit o intervenție chirurgicală, însă fără să precizeze ce a determinat această problemă delicată.

Cristian Petre, antrenorul secund de la Rapid, a fost la un pas de moarte


Petre a suferit un infarct, iar Marius Șumudică, tehnicianul giuleștenilor, a luat imediat legătura cu un doctor de la Spitalul Universitar de Urgență București.

Secundul a ajuns imediat la spital și a fost operat, iar în acest moment se recuperează, fiind în afara oricărui pericol.

Starea lui Cristian Petre s-ar fi înrăutățit din cauza tensiunii de la derby-ul cu FCSB.

Petre a mai avut astfel de probleme cardiace în trecut, însă de data aceasta starea lui s-a agravat și a fost dus de urgență la spital. I-au fost puse două stenturi la inimă, iar în acest moment starea lui de sănătate este bună.


Ca un detaliu cutremurător, din informațiile GSP.ro, în cazul în care medicii nu interveneau într-un interval de 10-15 minute, Cristian Petre risca să-și piardă viața.

Acesta este antrenorul secund al Rapidului din august 2024, practic de la începutul mandatului lui Marius Șumudică la Rapid.

De 11 ani alături de Șumudică (2014), Petre a mai lucrat cu A1 din Giulești la Concordia Chiajna, Astra Giurgiu, Kayserispor, Gaziantep, CFR Cluj, Malatyaspor, Al-Shabab și Al-Raed.

Toate gândurile noastre bune se îndreaptă către Cristian Petre!



Antrenorul nostru secund a trecut recent printr-un moment delicat de sănătate și a fost supus astăzi unei intervenții chirurgicale. Din fericire, totul a decurs bine, iar Cristi se recuperează acum.



Îi dorim multă sănătate și abia așteptăm să-l avem din nou alături de echipă!



- comunicatul postat miercuri de Rapid

Cristian Petre, antrenorul secund de la Rapid, a fost la un pas de moarte după derby-ul cu FCSB, foto: Facebook @FC Rapid 1923
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.