International   •   Campionate   •   TRANSFER

Andrei Rațiu, la un pas de Premier League! Spaniolii dezvăluie: „Jucătorul e de acord”

Andoni Iraola îl vrea pe Andrei Rațiu la Bournemouth // FOTO: Imago
Andoni Iraola îl vrea pe Andrei Rațiu la Bournemouth // FOTO: Imago

Articol de Sergiu Alexandru   —  vineri, 02 mai 2025

Tot mai multe cluburi europene se interesează de Andrei Rațiu. Presa din Spania scrie că fundașul român de 26 de ani ar putea ajunge la Bournemouth.

Prestațiile excelente pe care internaționalul român le are în La Liga, în tricoul lui Rayo Vallecano, atrag atenția tot mai multor cluburi europene. Nu doar Barcelona, Villarreal sau Bayern Leverkusen ar fi interesate de Rațiu.

Fichajes.net scrie că un alt club din Premier League îl urmărește pe Andrei Rațiu: Bournemouth! Asta după ce s-a scris că Manchester City și Liverpool sunt atente la Rațiu.

Andoni Iraola îl vrea pe Andrei Rațiu la Bournemouth


Presa din Spania scrie că Andoni Iraola, antrenorul lui Bournemouth, a pus ochii pe internaționalul român. Și că echipa de pe locul 10 din Premier League ar fi gata să facă o ofertă oficială în următoarele săptămâni.

„Antrenorul de la Bournemouth a pus ochii pe unul dintre stâlpii defensivei lui Rayo Vallecano: Andrei Rațiu. Fundașul român de 26 de ani a fost unul dintre remarcații echipei, iar prestațiile sale nu au trecut neobservate de către antrenor. Rațiu a devenit titular în banda dreaptă și a arătat caracter, forță fizică și rezistență, ceea ce-l face să fie ideal pentru stilul pe care Iraola îl are.

Bournemouth ar urma să pregătească o ofertă oficială în săptămânile următoare. Și totul arată că fotbalistul ar vedea cu ochi buni salul în Premier League. Bournemouth vrea să-și întărească lotul cu fotbaliști de încredere, iar Rațiu i-a convins pe șefi și pe cei din staff”, scriu spaniolii.

12.000.000 de euroe cota lui Andrei Rațiu, potrivit transfermarkt


Cumpărat în august 2023 de la Huesta, Andrei Rațiu a fost om de bază în echipa spaniolă. A jucat 32 de partide, reușind două goluri și 3 pase de gol. Crescut de Villarreal, Rațiu a mai jucat la ADO Den Haag și Huesca.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.