Sporturi   •   Handbal   •   PRELIMINARIILE CE

Gheorghe Tadici a renunţat la pivotul Florina Bârsan pentru dubla cu Islanda

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 29 mai 2008

Selecţionerul Gheorghe Tadici a luat joi hotărârea ca pivotul Florina Bârsan să nu fie în lotul pentru dubla cu Islanda, din preliminariile CE, ea fiind cea de-a treia handbalistă trimisă acasă după Ramona Maier şi Cristina Niculae, ambele accidentate, transmite corespondentul NewsIn.



Gheorghe Tadici a vorbit şi despre echipa lslandei despre care a spus că are jucătoare bune: "Să nu se uite că în lotul Islandei sunt handbaliste valoroase care joacă titulare în puternicul campionat danez. Mai mult, Islanda ne-a condus recent, la Râmnicu Vâlcea, timp de 40 de minute, ceea ce este un semnal de alarmă. Totuşi, în mod normal, nu ar trebui să avem probleme şi cred că ne întoarcem din Islanda cu un rezultat pozitiv, dar va trebui să tratăm partida foarte serios".



România a întâlnit Islanda în 2006, pe 2 decembrie, în campania de calificare la Campionatul Mondial din Franţa. România a învins Islanda cu scorul de 40-29. În 2005 la Cupa Lucardi, România a fost învinsă de Islanda scor 27-26.



Selecţionerul a vorbit şi despre situaţia Ramonei Maier, care a fost diagnosticată cu depuneri de calciu la rotulă şi este incertă pentru Beijing: "Atmosfera este una foarte bună la lot, păcat de problemele medicale care au apărut. Sper ca Maier să nu rateze Olimpiada, ea ar putea fi operată vineri".



România întâlneşte Islanda în preliminariile Campionatului European din 2009 din Macedonia. Meciul tur este programat pe 1 iunie de la ora 18:00, la Reykjavik, în timp ce returul se va juca la Brăila pe 8 iunie.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.