Universitatea Craiova - Rapid 1-2. Nicolae Grigore, fost mijlocaș la echipa giuleșteană, crede că Marius Șumudică a greșit când l-a criticat pe Victor Angelescu la finalul partidei din Bănie.
Antrenorul de la Rapid l-a atacat pe acționarul minoritar al clubului, acuzându-l că nu a fost alături de lor la deplasarea de la Craiova. În plus, Șumudică a declarat că nu a mai vorbit cu Angelescu de 10 zile, fiind contrazis la câteva minute distanță de acționarul Rapidului, care a spus că s-au întâlnit după meciul cu FCSB.
Nicolae Grigore simte o despărțire între Rapid și Marius Șumudică și a declarat că orice alt antrenor din Superliga ar fi fost demis a doua zi dacă și-ar fi atacat patronul.
Nicolae Grigore, despre noul scandal de la Rapid: „Clubul există azi datorită lui Angelescu”
Nicolae Grigore // foto: GSP
„E foarte probabil ca Șumudică să simtă că nu mai continuă și a avut de plătit o poliță patronului. Victor a insistat ca el să vină după Lennon. Mă surprinde, pare că lucrurile s-au rupt.
Angelescu a spus aseară că va continua cu Șumudică dacă prinde Europa. Dacă orice alt antrenor din Liga 1 i-ar fi făcut asta patronului, ar mai fi fost antrenor începând de astăzi?
Rapid există azi datorită lui Angelescu, a preluat echipa din Liga 4 și a dus-o în Liga 1. Eu cred că are un cuvânt de spus la Rapid.
Eu cred că sperau să joace finala Cupei, în condițiile în care au jucat cu Botoșani, cu Metalul Buzău pe parcurs, au avut traseu ușor. Poți înțelege că Angelescu a simțit o dezamăgire și s-a retras puțin”, a declarat Nicolae Grigore, la emisiunea „Digi Sport Matinal”
Ce a declarat Marius Șumudică despre Victor Angelescu
Domnul Angelescu se contrazice singur. A spus așa: dacă echipa pierde în minutul 94 pe un ghinion, atunci Șumudică rămâne la Rapid. Astăzi nu știu dacă mai trebuia să demonstrez, echipa a fost superioară din punct de vedere tactic.
N-am avut nicio discuție cu Angelescu și nici nu o să am. Eu mă bucur că domnul Șucu, patronul lui Genoa, a venit în cabină alături de băieți, a venit și înainte de meci și după. I-am făcut o seară plăcută.
N-am vorbit cu el, cred că am 10 zile... omul care vorbea cu mine zilnic… de 10 zile, sau după jocul de la Hermannstadt, noi n-am mai avut nicio convorbire. Șumudică e Șumudică, nu poate să fie clătită, întors cum vor unii. Am vrut să plec, n-am fost lăsat, mi-am continuat drumul.
- Marius Șumudică, antrenor Rapid
{{text}}