Lautaro Martinez, golgheterul stagional al lui Inter, are doar o întindere la mușchii flexori ai coapsei stângi. Examenele medicale făcute de atacantul argentinian nu au relevat o accidentare gravă, după ce decarul nerazzurro a fost înlocuit la pauză în prima manșă a semifinalelor Champions League (3-3 la Barcelona).
Campionul mondial n-a mai putut continua duelul de pe Montjuic și, deși antrenorul Simone Inzaghi i-a cerut să rămână pe teren până la finalul primei reprize, la vestiare s-a constatat că Lautaro Martinez nu mai poate continua, cedându-i locul lui Mehdi Taremi în ofensiva oaspeților.
Imediat italienii au intrat în panică și-și fac griji în privința recuperării lui până la returul de marți, de pe Giuseppe Meazza, unde se anunță casă închisă și meciul cu cea mai mare rețetă financiară a unui club din istoria fotbalului italian!
Lautaro, out cu Verona. Speră într-o minune pentru marți!
Și chiar au motive întemeiate, pentru că este destul de puțin probabil (nu imposibil!) ca argentinianul să recompună tandemul ofensiv contra celor de la Barcelona. Verdictul medicilor nu este gra, adică nu are ruptură musculară, dar timpul este destul de scurt până mați.
Detaliu oferit de Gazzetta dello Sport cu zona unde Lautaro Martinez are probleme musculareRezultatul examenelor efectuate imediat după durerile la flexori este mai puțin grav decât se temea toată lumea. Nicio leziune musculară, ce l-ar fi scos complet din calcule la retur, doar întindere, „o problemă recuperabilă în cinci până la șapte zile”, așa cum scrie Gazzetta dello Sport.
3.572de minute a jucat Lautaro Martinez în acest sezon la Inter, fiind cel mai folosit jucător al lui Simone Inzaghi. Argentinianul a reușit 21 de goluri în 47 de meciuri
„Dacă situația va continua să se amelioreze, dacă există măcar una la sută șanse de a fi apt fără a risca o ruptura a mușchiului, atunci Lautaro va zice «Vreau să încerc!»”. E firesc ca Lautaro Martinez să nu renunțe, având în vedere caracterul de războinic latin și meciul cu iz de istorie.
Dacă ar fi fost după el, nu ar fi ratat niciunul dintre cele 53 de partide din acest sezon agonizant, darămite această semifinală pentru cei cu inimile rezistente”, explică același cotidian roz.
{{text}}