Fotbal   •   Liga 1   •   U CLUJ

Alex Chipciu a luat microfonul și a vorbit în fața fanilor lui U Cluj: „Sper să schimbăm ceva prin treaba asta”

Alex Chipciu, căpitanul lui U Cluj, le-a transmis un mesaj fanilor echipei lui, la antrenamentul oficial premergător meciului cu CFR Cluj.

Articol de Adrian Duţă   —  sâmbătă, 03 mai 2025

Alex Chipciu, căpitanul lui U Cluj, le-a transmis un mesaj fanilor echipei lui, la antrenamentul oficial premergător meciului cu CFR Cluj.

  • CFR Cluj - U Cluj are loc azi, de la ora 21:00. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și la TV pe Prima Sport 1 și Digi Sport 1.

Nemulțumită că a primit doar 1.158 de bilete din partea lui CFR Cluj la meciul din Gruia, galeria lui U Cluj a decis să boicoteze meciul și să nu se prezinte la stadion.

Pentru a se revanșa față de jucători, fanii lui U au mers la antrenamentul oficial al echipei, cu o zi înainte de meci. Chipciu a luat microfonul și a vorbit în fața acestora. Fundașul stânga a transmis că speră ca protestul să aibă efect și a promis că U Cluj va ataca locul 2 în Superliga.


Alex Chipciu, mesaj pe stadion pentru fanii lui U Cluj

„Sper să schimbăm ceva prin treaba asta și sperăm ca în viitor să aibă acces orice cetățean al orașului, nu doar fanii CFR-ului. I-am bătut de 3 ori, sperăm să jucăm cum am mai jucat campionatul acesta, să vă dăm starea pe care ați avut-o cu Craiova, cu Rapid.

Să încercăm să terminăm cât mai sus. Dacă nu putem să câștigăm campionatul, măcar să terminăm pe locul 2, să jucăm în Europa”, a spus Alex Chipciu în fața suporterilor lui U Cluj.

Suporterii Universității nu vor participa la acest meci. Nu cred că este o chestiune de orgoliu, ci de bun simț, de a da un semnal. Nu cred că este normal. Până la urmă, fotbalul este pentru suporteri. Ar fi fost un prilej foarte frumos pentru suporterii ambelor echipe de a participa la acest eveniment.



A fost decizia lor, nu aș vrea să intru într-o polemică. Dacă ne uităm, sunt prea multe polemici în fotbalul românesc și nu dorim să participăm la ele. A fost o decizie pe care nu o înțeleg, este o palmă asupra fotbalului și asupra comunității din Cluj. Dar până la urmă este decizia lor.



- Radu Constantea, președinte U Cluj


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.