EPISODUL 38. Invitata acestei ediții a emisiunii Health Talks by GSP este Alexandra Zmărăndescu, antrenoare de fitness, cu care dezbatem cele mai întâlnite idei preconcepute despre mișcare și nutriție și care explică modul în care putem pierde sănătos în greutate
În episodul de astăzi, Alexandra Zmărăndescu vorbește despre importanța răbdării și disciplinei atunci când vrem să adoptăm un stil de viață sănătos: „Unii clienți înțeleg că nu pot slăbi peste noapte. Alții, nu! Eu sunt acolo tocmai pentru a-i îndruma și a le explica faptul că este un proces de durată. Nu putem scăpa într-o lună de un număr de kilograme pe care l-am acumulat în ani. Ar fi imposibil”.
„Multe persoane vin extrem de motivate la sală, dar doar pentru o perioadă scurtă de timp. Atunci le explic că motivația este strict o emoție. Așa cum a venit, aşa a şi plecat. Ce le trebuie lor este disciplină. Cred că acesta e lucrul de care mă lovesc cel mai des în acest domeniu. Disciplina e foarte greu de căpătat”, a explicat antrenoarea de fitness.
Alexandra Zmărăndescu, despre cum se ajunge de la 112kg la 60 de kg
Alexandra a oferit și exemplul unei cliente care a slăbit peste 50 de kilograme: „O clientă a venit cu 112 kg și am dus-o la 60 kg. Dar în decurs de un an, cam așa. A fost foarte disciplinată, dar a avut și cheat meals destule, a avut și momente în care poate a plecat într-o vacanță, poate a greșit un pic în ceea ce ține de alimentație, dar a avut grijă să-mi aducă la cunoștință absolut tot ceea ce a făcut și atunci am știut cum să-i pot adapta antrenamentele încât să fie OK”.
{{text}}