Alegerile prezidențiale din acest an ne vor arăta cu ce viteză ne vom îndrepta spre „A Doua Modernitate”.
Am fost în Danemarca la meciul pe care CSM București l-a disputat în urmă cu o săptămână la Esbjerg și am văzut la fața locului cum arată o societate aflată la un alt nivel de evoluție față de noi. Spre care, chit că vrem sau nu, ne îndreptăm și noi.
Conform sociologului german Ulrich Beck, lumea de astăzi este împărțită în regiuni aflate în diverse etape de evoluție. În cartea sa din 2002, „Individualization”, Beck vorbește despre conceptele de „Prima modernitate” și „A Doua Modernitate”.
Regiunile aflate în „A Doua Modernitate” se caracterizează prin dezintegrarea structurilor tradiționale (familia standard, cariera stabilă) și creșterea individualizării.
Aceste zone au reușit să echilibreze diferențele dintre bogați și săraci și și-au îndreptat atenția către alte subiecte cum ar fi cele despre gen, despre drepturile femeilor, ale minorităților sexuale etc.
Ele au renunțat la discursul naționalist sau, cum e acum la modă în România, cel al suveranității. Locuitorii acestor zone nu au renunțat la tradițiile lor, dar le acceptă și pe cele diferite.
Iar una dintre aceste regiuni este nordul Europei, din care face parte și Danemarca, și unde se spune că se află cele mai fericite popoare din lume.
România se află momentan în faza incipientă a “Primei Modernități”, așa cum a denumit-o Beck. În această etapă, structurile tradiționale sunt încă dominante (familie patriarhală, religie puternică), rolurile de gen sunt încă bine delimitate, iar pluralismul este slab.
Și chiar dacă pare că nu am evoluat prea mult în ultimii ani spre “A Doua Modernitate”, această evoluție există. Dacă ne uităm la România din 1990, care îl alegea președinte pe Ion Iliescu cu 85%, și cea din 2025, diferențele sunt uriașe, totul fiind superior acum.
Iar această evoluție va avea loc și mai departe, indiferent de cine va ieși președinte. Doar că alegerea viitorului președinte ne va arăta unde suntem ca societate. Suntem pregătiți să accelerăm această evoluție?
Sau încă o să băltim în prima modernitate și vom face pași mici spre cea de-a doua așa cum am tot făcut-o în ultimii ani cu clasa politică actuală?
Sau poate avem nevoie de un șoc “suveranist” pentru a înțelege pe propria piele cât de rău ar fi să facem câțiva pași înapoi?
{{text}}