Noi nu putem!

Sa nu vorbim de gafa lui Nastase. Nici de ezitarea lui Lobont la penalty. Cu atit mai putin de catastrofa Blay. Sa retinem o faza, una singura. Poate decisiva, in orice caz elocventa asupra stilului nostru care ne tradeaza in clipele importante.



Sa derulam filmul inapoi. Minutul 51, la 1-1. Nimic inca pierdut. Calificarea se juca. Danciulescu era in careu, a preluat perfect mingea pe piept, spre poarta, si apoi, rupind parca vraja momentului, a cazut cu De Silvestri linga el.



De ce aceasta solutie ieftina? De ce nu putea sa continue actiunea, pentru ca avea avantaj in fata italianului, si sa suteze? Era intr-o pozitie ideala, la 10-11 metri, cu balonul in aer, tocmai bun pentru voleu. Ar fi inscris probabil. Ar fi fost 2-1 si Champions League se apropia din nou.



In loc sa incerce maximum din acea faza, a preferat sa forteze un penalty inexistent, realizind insa, cind s-a intors spre arbitru, ca Mejuto Gonzalez nu i-a dat nimic. si asa s-a pierdut tot. Pentru ca noi nu putem sa ducem un lucru pina la capat. Altfel, Dinamo ar fi fost in Liga.