Basarab Panduru (54 de ani) nu a fost deloc impresionat de fotbalul prestat de CFR Cluj și U Cluj în derby-ul câștigat de trupa lui Dan Petrescu (57 de ani) cu scorul de 1-0.
Fostul internațional român i-a criticat în special pe cei de la U Cluj, pe care i-a ironizat pentru jocul prestat în prima repriză.
Basarab Panduru, după CFR Cluj - U Cluj 1-0: „Meci slab spre foarte slab, nu pot să-mi dau seama de ce”
„Un meci urât de la început până la sfârşit. CFR a marcat un gol şi după s-a apărat. Meciul a fost slab spre foarte slab. Nu pot să-mi dau seama de ce U Cluj a jucat atât de slab.
În prima repriză, cei de la U Cluj nu au trecut de centrul terenului, nu au existat. Au avut puţină solidaritate faţă de conducere şi fani, nu au venit nici ei în prima repriză. Nu poţi să înţelegi cum au jucat atât de slab.
O primă repriză ca asta nu am mai văzut de mult timp. În repriză a doua ai făcut ceva pentru că te-au lăsat ceilalţi să faci”, a declarat Basarab Panduru, potrivit primasport.ro.
Basarab Panduru l-a taxat în mod special pe Gabriel Simion: „Aștepți meciul tot anul și spui asta?!”
La finalul meciului, Gabriel Simion, jucătorul lui U Cluj, a spus că adversara și-a dorit mai mult victoria, iar declarația acestuia a fost taxată imediat de către Basarab Panduru.
„Aștepți meciul ăsta tot anul și pe urmă spui că și-au dorit mai mult? Dacă nu analizăm... cred că a fost neinspirat când a spus asta. De ce ne-au bătut? Că și-au dorit mai mult victoria?
Pare că a fost mai degrabă un accident pentru U Cluj. După eșecul de la Craiova parcă își reveniseră. Azi a fost mai rău. Aici, parcă n-au avut nimic.
Nu știu dacă U Cluj putea să aibă rezultate mai bune de atât. E normal să mai ai și astfel de momente”, a declarat Basarab Panduru.
{{text}}