Dorin Goian va juca pe 24 iunie în meciul său festiv de retragere la Suceava, în orașul de baștină. Va fi o confruntare între UEFAntastici, trupa care a atins semifinala Cupei UEFA 2006, și o formație all-stars. Goe promovează evenimentul inclusiv cu o colecție impresionantă de tricouri celebre
Pe 24 iunie, cu ocazia evenimentelor legate de Zilele Sucevei, orașul moldav va avea parte, probabil, de cel mai fastuos meci de fotbal din istoria stadionului „Areni”. Se va întâmpla cu ocazia partidei de retragere a lui Dorin Goian, moment care va pune față în față echipa UEFAntasticilor și o formație a legendelor, sub titulatura „Prima Repriză”. Biletele pentru Tribuna I sunt deja sold-out, iar organizatorii mizează pe o seară memorabilă lângă vechea Cetate de Scaun a lui Ștefan cel Mare.
De la Nicoliță, Dică și D. Bălan, la Dani Coman și Fl. Petre. Neșu vine special de la Oradea!
Daniel Bălan, Mihai Roman și Dorin Goian au prezentat recent tricourile oficiale ale galei din 24 iunie. Foto: Monitorul de SuceavaFostul fundaș al Stelei și al naționalei a agățat oficial ghetele în cui în 2016, după un sezon petrecut în Grecia, la Asteras, ultima bornă pe un CV pe care se mai regăsesc Foresta, Gloria Buzău, Ceahlăul, FCM Bacău, Steaua, Palermo, Rangers și Spezia.
Abia acum reușește însă să pună în scenă gala simbolică pentru finalul carierei sale. Și o va face în urbea de baștină, acolo unde colegi și adversari se vor reuni pentru o partidă care readuce emoția fotbalului mare în Suceava, după foarte mulți ani.
Dintre coechipierii alături de care a ajuns în semifinalele Cupei UEFA 2006 ori a jucat de trei ori în grupele Champions League au confirmat deja prezența Ogăraru, Lovin, Nicoliță, D. Bălan, Boștină, Cernea, Dică și Andrei Cristea. Iar dintre vechii rivali – Dani Coman, Maftei, M. Roman și Fl. Petre.
Dar prezența cea mai emoționantă se anunță a fi cea a lui Mihai Neșu, care va veni special de la Oradea pentru a fi alături de fostul său coechipier și amic din vestiarul roș-albastru.
„Prima Repriză”, modelul de promovare cu jucătorii care au confirmat deja prezența la evenimentul din Moldova
5.500 de bilete, pelerinaj la colțul cu tricouri celebre
Evenimentul a devenit deja un punct de atracție pentru Suceava, iar în interiorul Iulius Mall e amenajat de circa o lună de zile un colț special de promovare a partidei.
Aici sunt etalate tricouri din colecția adversarilor de top ai lui Goian: Totti, Senderos, Pirlo, Borowski, Gilardino, Huntelaar, Cris, van Nistelrooy sau Navas. Numele atrag vizitatorii ca un magnet, iar locația e un fel de Teritoriu Zero pentru selfiuri cu echipamentele granzilor.
La vânzare au fost scoase 5.500 de bilete pe un stadion de 12.500 de locuri pe hârtie. Asta pentru că vechiul complex sucevean, inaugurat în 1963, a ajuns în timp într-o stare avansată de degradare din cauza lipsei investițiilor și a unor planuri iluzorii pentru construcția unei noi arene. În 2013, tribuna a doua a fost închisă din rațiuni de securitate, fiindcă structura de rezistență e fragilă, iar un an mai târziu s-a redeschis numai partea inferioară, unde încap circa 3.000 de suflete.
Acum, tichetele de la T1 au fost deja epuizate, mai sunt disponibile locuri doar la T2 (56,99 lei) și la peluze (45,99 lei). Fondurile strânse, mai puțin cheltuielile organizatorice, vor fi donate în scopuri caritabile din perimetrul medical.
„Suceava merita un astfel de eveniment sportiv”
„Am considerat că Suceava avea nevoie de un astfel de eveniment, un meci care să aducă pe stadionul din oraș jucători care au scris istorie în fotbalul românesc. Sunt fotbaliști pe care sucevenii i-au urmărit și i-au apreciat de-a lungul anilor, iar acum vor avea prilejul să-i vadă chiar sub ochii lor. În afara numelor pe care deja le-am comunicat în mod public, mai pregătim câteva surprize, dar nu putem anunța exact decât în momentul în care vom primi niște confirmări certe”, a punctat Goian pentru GSP.
El a rememorat și vremurile când juca pe „Areni” pentru Foresta, la care a debutat în L1 în august 2000: „N-am cum să uit niciodată acel moment. A fost un 2-0 cu Bistrița, cu un stadion plin și o atmosferă extraordinară în tribune, care sper să se repete și la gala din 24 iunie”.
Amintiri pe „Areni” cu Balaci, Boloni și Dudu Georgescu
Pentru uriașul de beton din Bucovina, dincolo de derby-urile fugitive cu Steaua, Dinamo sau Rapid ale Forestei sau ale bătrânei CSM Suceava, momentul de maxim interes s-a produs pe 15 iulie 1982. E data unicului meci disputat de România la Suceava, 4-0 într-un amical cu Japonia. Mircea Lucescu era selecționer, ca și acum, naționala efectuase un stagiu de pregătire la Câmpulung Moldovenesc, la capătul căruia a antamat partida cu niponii, disputată pe o ploaie groaznică și cu tribune pline până la refuz.
Echipa națională la Suceava, în 1982, cu Balaci, Ștefănescu, Boloni, Moraru și Rednic printre „tricolori”Pe teren au fost atunci următorii: Moraru – Rednic, Ștefănescu, Iorgulescu, I. Bogdan – Țicleanu, Boloni, Klein – Gabor, V. Turcu, Balaci (au mai intrat Văetuș, M. Mihail, D. Georgescu, Ungureanu, Andone). Autorii golurilor – Klein, Turcu, Boloni și D. Georgescu.
{{text}}