Mărgăritescu e soluţia pregătită de stafful “naţionalei” pentru înlocuirea imediată a unui eventual accidentat înainte de partida cu Franţa.
Problemele medicale din lotul României l-au determinat pe Piţurcă să-şi ia măsuri de siguranţă şi să pregătească deja eventuali înlocuitori, dacă accidentările vor continua să rărească rîndurile “tricolorilor”.
Prima opţiune e Andrei Mărgăritescu. Condus de doctorul “naţionalei”, Pompiliu Popescu, mijlocaşul dinamovist a efectuat ieri dimineaţă vizita medicală la clinica “MedLife”, trecînd prin acelaşi set de verificări pe care le-au urmat şi ceilalţi 23 de oameni aflaţi acum pe lista pentru Euro. Demersul, anterior necazului păţit de Goian la antrenamentul de ieri dimineaţă, a venit să confirme că Piţurcă are motive să fie extrem de prevăzător!
Avertizat să nu plece din ţară
Ţinerea în stand-by a lui “China” are explicaţii logice. Piţurcă se teme să nu piardă unul dintre cei patru oameni cu probleme, din defensivă şi din linia mediană: Tamaş, Goian, Chivu, Rădoi. Eventuala venire a lui Mărgăritescu ar însemna acoperirea unui post de închizător, ceea ce, la nevoie, i-ar oferi tehnicianului posibilitatea să-l retragă în apărare pe Chivu sau pe Rădoi.
Fotbalistul a fost avertizat de Piţurcă să fie în permanenţă disponibil şi să nu plece din ţară, astfel încît, dacă evenimentele o vor cere, să poată ajunge imediat în Elveţia, alături de ceilalţi “tricolori”.
Chemat de urgenţă cu Bulgaria
În cazul în care selecţionerul va apela la serviciile lui Andrei Mărgăritescu, nu ar fi prima dată cînd Piţurcă l-ar chema pe acesta pe ultima sută de metri. Mijlocaşul dinamovist a mai fost convocat în ultimul moment şi înaintea partidei România-Bulgaria, de pe 2 septembrie 2006, din preliminariile pentru Euro. Atunci, Piţi a renunţat la Dorinel Munteanu şi l-a chemat pe Mărgăritescu, după ce primului i-a decedat o rudă şi nu a mai putut răspunde convocării.
3 selecţii în echipa naţională a acumulat pînă în prezent Andrei Mărgăritescu
{{text}}