Fotbal   •   Nationala   •   ADVERSARI

Adversari veseli

Articol de Andrei Crăiţoiu, Cristina Negrilă   —  sâmbătă, 31 mai 2008

Muntenegrenii au evitat dialogul la aeroport, dar şi-au schimbat atitudinea la antrenament.

Selecţionata Muntenegrului a aterizat la ora fixată pe aeroportul Henri Coandă, dar oaspeţii au aştep­tat aproximativ 20 de minute autocarul care să-i transporte la hotel. Aceştia au aflat de la presă că autocarul se află în parcare şi că trebuie să meargă la el. “E vechea noastră problemă, fiindcă nu putem aduce autocarul sus, la terminalul pentru sosiri”, a explicat deruta un federal. Bozovici a fost vedeta zilei fiind comparat de coe­chi­pieri cu “Maradona” sau “Beck­ham” datorită interesului presei pentru acesta. Mirko Vucinici de la Roma a fugit de presă. Cam la fel au reacţionat şi ceilalţi colegi ai lui.



“Treceţi de grupe!”

Preşedintele federaţiei din Mun­tenegru e de părere că Româ­nia poate trece de grupe, fiind o surpriză pentru toată lumea.



“România are o echipă foarte bună, cu jucători valoroşi, care pot decide un meci, dar pot trece şi de grupele Euro pentru că sînt foarte puternici. La fiecare turneu final sînt surprize, de data aceasta România poate produce surpriza. Îi cunosc pe Mutu şi pe Chivu, care evoluează în Italia”. Savicevici a vorbit şi despre rapi­dis­tul Bozovici. “Este un jucător foarte bun, de care sîntem mulţu­miţi cum evoluează la Rapid şi spe­răm să joace bine în continuare”. La antrenament, pe Ghencea, munte­ne­grenii au fost extrem de veseli. Au făcut poze şi au dat autografe.

8 meciuri a disputat pînă acum reprezentativa Munte­ne­grului, de la reînfiinţarea sa, în ianuarie 2007

“Sînt gata pentru me­ciul cu România, deşi sînt obosit după parti­da de marţi cu Kazah­stan. Cu toate astea, vrem să dăm o replică bună românilor, care se pregătesc pentru Euro”

Vladimir Bozovici jucător Rapid

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.