Principalii candidaţi la Primăria Bucureşti sînt în temă cu situaţia Ştrandului Tineretului şi promit că vor reda publicului baza sportivă
Sorin Oprescu, Vasile Blaga, Ludovic Orban, Cristian Diaconescu, Cosmin Guşă sau Codrin Ştefănescu. Unul dintre aceştia va fi peste puţin timp viitorul edil al Capitalei. Toţi au promis în campania electorală că sportul va ocupa un capitol important în mandatul lor de primar. Vor construi terenuri de sport, bazine de înot, olimpice sau de recreere, vor înălţa săli polivalente...
Mai mult, toţi sînt în temă cu situaţia Ştrandului Tineretului, cu vechea bază sportivă din centrul Bucureştiului care a ajuns să fie concesionată de marii dezvoltatori imobiliari. Şi toţi exclud proiectele imobiliare pe spaţiile verzi, declarînd Gazetei Sporturilor că nu se vor lăsa pînă cînd nu vor salva Ştrandul Tineretului. Excepţie a făcut Vasile Blaga, candidatul PD-L care nu a răspuns sondajului.
Cosmin Guşă a spus că va face tot posibilul "pentru a anula contractul de concesionare de la Ştrandul Tineretului", pe care l-a calificat drept unul ilegal. Ludovic Orban susţine că va "apăra baza sportivă aşa cum a apărat parcul Bordei, Parcul Tineretului sau catedrala Sf. Iosif" Sorin Oprescu a declarat că "vrea parcuri, spaţii verzi, nu urbanism clientelar", iar Cristian Dumitrescu va face "tot ce legal pentru a opri aceste intenţii imobiliare".
Singurul dintre favoriţii la primăria Bucureştiului care s-a implicat deja în rezolvarea problemei de la Ştrandul Tineretului este Codrin Ştefănescu. Candidatul PC a participat la mitingul de protest organizat, în martie, de mai multe organizaţii nonguvernamentale în faţa Agenţiei Naţionale pentru Sport. Tot acesta a vizitat baza sportivă în timpul campaniei electorale.
"Nu sîntem de acord cu modificarea PUG-ului prin PUZ şi intenţionez să păstrez destinaţia iniţială a bazei sportive"
Cristian Diaconescu, Dan Tudorache - PSD
"Dacă aici s-a încheiat un contract, despre care cred că e ilegal, ca multe celelalte, voi face tot posibilul pentru ca acesta să fie anulat"
Cosmin Guşă - PIN
"Voi apăra Ştrandul Tineretului aşa cum apărat Parcul Bordei, Parcul Tineretului, Catedrala Catolică Sf. Iosif, şi alte proiecte imobiliare ce afectau spaţiul verde al Bucureştiului"
Ludovic Orban - PNL
"Eu vreau parcuri, spaţii verzi, nu urbanism clientelar"
Sorin Oprescu
Are o soluţie
Codrin Ştefănescu a fost, de 1 Mai, să viziteze Ştrandul Tineretului împreună cu senatorul Marius Marinescu. "Am fost revoltat de ceea ce se întîmplă acum acolo. De 1 Mai era să fim luaţi la bătaie. Ni s-a spus că am intrat pe domeniu privat", a spus candidatul PC. Acesta a promis atunci, în faţa bucureştenilor, că nu mă voi lăsa pînă nu voi salva Ştrandul Tineretului. El are deja un proiect delege, iniţiat împreună cu Marinescu, prin care bazele sportive amenajate din banii publici, parcurile, grădinile botanice şi zoologice, sînt declarate de interes naţional, adică de utilitate publică. "Acestea vor rămîne pe veci cu destinaţia actuală".
{{text}}