Dennis Man a fost criticat aspru în presa italiană după ratările din Parma - Como (0-1), iar speculațiile potrivit cărora va părăsi clubul la vară sunt în toi.
Dennis Man nu traversează o perioadă bună la Parma și nici nu pare capabil să iasă din criza pe care o traversează. După ratările din finalul meciului cu Como (0-1), Cristi Chivu a ieșit personal să-l apere în fața criticilor și a subliniat că „are calitatea de care Parma are nevoie”.
Însă presa continuă să speculeze asupra unei despărțiri la finele sezonului în curs. Parma Live a publicat astăzi un editorial, sub titlul „My Man. Gesturile și operele unei extreme pe picior schimbat pe care nu am știut s-o înțelegem”, ce pare un mesaj de adio.
Editorialist Parma Live: „Certitudinile din august s-au năruit și de atunci Parma s-a chinuit practic mereu”
Concluzia ar fi că internaționalul român, foarte bun în sezonul promovării din Serie B, 2023 - 2024, a dezamăgit în Serie A, pentru care n-ar avea valoare. „Călătoria lui Dennis Man pare să se apropie inexorabil de sfârșit. O relație tensionată cu fanii (dar câteva goluri pot repara totul), turbulențe emoționale (lacrimi după Lazio și Como), huiduieli care, în opinia mea, sunt absurde și un prim sezon în Serie A pe care nu ezit să-l definesc drept dezamăgitor.
Pentru că Man pe care am învățat să-l cunosc și să-l apreciez în timpul carierei sale la Crociati, culminând cu un sezon ca jucător de top în Serie B (n.r. - 2023 - 2024), ar fi trebuit să aibă o stagiune cu cel puțin 7-8 goluri și tot atâtea pase decisive. Fusese botezat liderul tehnic al echipei în vară, iar primele meciuri ale anului confirmaseră această tendință: două goluri în primele două partide, o pasă decisivă împotriva lui Udinese.
Certitudinile din august s-au năruit și de atunci Parma s-a chinuit practic mereu, târându-l în abis pe Man, care a marcat și împotriva lui Cagliari (înfrângere) și Lazio (victorie), înainte de a aluneca într-o uitare formată din probleme fizice (reale?), piața transferurilor, zvonuri și mult timp pe bancă”, scrie jurnalistul Simone Lorini.
Parma Live despre Dennis Man: „Un talent cristalin care și-a arătat calitățile prea rar”
Lorini opinează că „acele trei ocazii ratate în prelungiri împotriva lui Como sunt poate imaginea perfectă a acestor patru ani și jumătate petrecuți împreună: un talent cristalin care și-a arătat calitățile prea rar, cu «vârfuri» foarte mari, dar și absențe excesiv de prelungite. Nu am reușit să-l apreciem și să-l valorificăm, pentru că nu văd în Serie A (oprindu-ne la nivelul nostru, ed.) multe extreme ofensive mai puternice decât el.
Parma este cea care l-a cumpărat la un preț total în afara pieței pentru a căuta cu disperare salvarea și ar fi avut tot interesul să-l valorifice pe teren, dar a reușit foarte rar, fără continuitate și mai ales nu a reușit să înțeleagă momentul, mai ales cel al despărțirii (complicat, recunosc). Eu, unul, nu l-aș fi vândut niciodată în august, imediat după reînnoirea contractului, și aș fi luat în rău și despărțirea de el în ianuarie (n.r. - Parma a avut ofertă de la Fiorentina pentru Man), când în schimb motivațiile lui ajunseseră probabil la punctul fără întoarcere”.
Parma Live: „Cel mai prost epilog posibil pentru o lungă aventură”
Dennis a fost fluierat de suporteri la finele meciului cu Como, dar editorialistul celor de la Parma Live a interpretat astfel: „Publicul de pe Ennio Tardini a văzut în ultimele reprezentații ale românului o trădare, o iubire neîmpărtășită, o dezamăgire amară pentru că persoana pe care o aleseseră ca idol le-a întors spatele.
Cel mai prost epilog posibil pentru o lungă aventură - în fotbalul modern, patru ani și jumătate e mult - care l-a văzut pe Man drept cel mai bine plătit jucător din lot pe toată durata sa, dacă vrem să o reducem la ceva neromantic. Și așa, la revedere, Man. Visez să te văd marcând golul salvării și replicând la afecțiunea fanilor Parmei. Apoi vor apărea genericurile potrivite pentru aventura unui extreme pe picior schimbat pe care nu am reușit să o înțelegem”.
{{text}}