Teodora Meluță (25 de ani), fostă jucătoare și campioană cu Olimpia Cluj, a dezvăluit, în cadrul emisiunii GSP Live, că atunci când juca fotbal în România câștiga 400 de euro, adică aproximativ 2000 de lei.
Olimpia Cluj a fost campioana României în 7 sezoane consecutive, în perioada 2015-2023, iar Teodora Meluță a jucat pentru această echipă din 2015 până în 2021.
Teodora Meluță: „1000 de euro e un salariu bun pentru fotbalul feminin din România”
Chiar dacă atunci când ea juca în România câștiga 400 de euro, fotbalista a declarat că salariile au mai crescut în ultima perioadă.
Totuși, un salariu care este considerat bun în fotbalul feminin din România este cel de 1000 de euro, adică aproximativ 5000 de lei.
„În România se câștigă mai ok decât în trecut. Eu, când am fost la Cluj, nu aveam salariile la zi, câștigam 400 de euro, cam în 2020. Acum sunt salarii mai bune, poate și 1000 de euro. Probabil sunt și niște criterii. Sunt fete care au și alt job.
1000 de euro e un salariu bun pentru fotbalul feminin din România, poate vrei să stai în chirie, mai ai cheltuieli, contează dacă îți oferă clubul masă sau alte beneficii. Fetele chiar fac sacrificii pentru sportul ăsta”, a spus Teodora Meluță la GSP Live.
Teodora Meluță, despre sacrificiile pe care le face o fată pentru fotbal
Teodora Meluță consideră că o fată face în general mai multe sacrificii decât un bărbat atunci când vine vorba de sport.
S-au schimbat greutățile, înainte era mai greu. Nu zic că e mai ușor, dar au o expunere mai mare, condiții. Aproape toată lumea știe de fotbalul feminin acum, nu se mai miră că o femeie joacă, atunci îmi ziceau că fotbalul e pentru băieți. Aș vrea să spun că sacrificiile sunt mai mari pentru femei decât pentru bărbați, în sport. Fetele sunt nevoite să plece de acasă, iar băieții care ajung la un nivel foarte bun câștigă mult mai mult decât o fată. Unele fotbaliste merg cu copiii în cantonament sau altundeva. Se câștigă mult mai puțin, ar trebui să schimbăm asta, ca fotbalul feminin să poată produce mai bine. Cineva trebuie să aibă răbdare.
- Teodora Meluță la GSP Live
{{text}}