Herbert Muller (62 de ani), antrenorul german de origină română, s-a destăinuit pentru GSP.ro, după ce a câștigat duminică EHF European League cu Thuringer (Germania), în finala disputată cu Ikast (Danemarca), scor 34-32.
Muller a povestit trăirile sale din timpul finalei, când și-a dat seama că Thuringer poate să treacă de Ikast, a spus câte mesaje de felicitare a primit după victorie și de ce nu crede că va mai antrena în România.
- Bună ziua, domnule Muller! Felicitări pentru câștigarea trofeului! A trecut euforia?
- Nici acum nu-mi vine să cred că am reușit să câștigăm finala din EHF European League. Pentru noi a fost o experiență excepțională să ajungem din nou la Graz și ne-am dorit să jucăm mai bine decât anul trecut. Chiar dacă Ikast a fost favorită, noi am fost foarte montați și ne-am dorit enorm să câștigăm, am dat tot ce puteam și alături de suporteri am reușit. Este cea mai mare performanță a mea și a clubului, chiar dacă în Germania am câștigat de 10 ori titlul. Pe plan european este un rezultat excelent, am avut emoții când am jucat cu Brăila și Vâlcea, iar după câștigarea trofeului am primit felicitări din toate colțurile lumii, începând cu selecționerul Franței, până la suporteri obișnuiți. Am primit 232 de mesaje pe telefon. Nici acum nu-mi vine să cred ce impact a avut această victorie și cât de mulți oameni ne-au urmărit. Am muncit enorm și sunt foarte mândru de ce am obținut. Am avut mari emoții, am fost copleșit de sentimente la finalul partidei și din acest motiv mi-au dat lacrimile.
Interviu cu Herbert Muller, antrenorul de origine română care a cucerit EHF European League cu Thuringer: „Imposibilul a devenit posibil!”
- Ikast era favorită în finală. De ce credeți că a câștigat echipa dumneavoastră?
- Am avut un plan clar în finală și știam că dacă în minutul 50 suntem aproape de Ikast, vom putea câștiga. Un prim moment important a fost că la pauză a fost doar 16-15 pentru Ikast, greu a fost la 15-11, danezele alergau precum iepurii și trebuia să le aducem în jocul pozițional, a trebuit să le rupem ritmul și am reușit. În repriza a doua ne-am dus noi la plus 4 și atunci am simțit că putem câștiga. Trebuie să-ți faci un plan de joc și să ai și variantele B și C, deoarece nu tot timpul îți reușește tactica, pentru că și adversarul gândește. A contat mult și motivarea jucătoarelor, le-am încurajat pe fete, au fost peste 100%. Eu am avut încredere în fete și ele în mine. Când vedeam lotul lui Ikast spuneam că este aproape imposibil, dar a fost un weekend în care imposibilul a devenit posibil. Este o excepție ce am realizat cu Thuringer, cu un buget de aproximativ 1,3 milioane de euro. De obicei echipele bogate, cu bugete mari, câștigă trofeele, pentru că au și cele mai bune jucătoare. Eu am reușit cu 7 jucătoare noi față de sezonul trecut, care și-au dorit să se autodepășească, care au o mentalitate de luptătoare și s-au pliat pe modul de exprimare al formației. Avem o echipă foarte unită. Este din ce în ce mai greu să găsești astfel de jucătoare.
„În România nu există răbdare. Jucătoarele tinere trebuie să joace!”
- În România se investesc mulți bani în handbal, dar rezultatele nu sunt proporționale cu banii investiți. De ce credeți că nu se obțin rezultatele dorite?
- Trebuie să ai răbdare, ca să clădești, să te dezvolți, în perspectivă pentru naționala României. Trebuie să lași antrenorul să muncească, dar in România toată lumea vrea „ieri”, nu este răbdare. Să nu se bage nimeni peste antrenor, să nu impună în echipă jucătoare sau sisteme de joc. Știu că se bagă o grămadă de bani în handbalul românesc, dar o echipă trebuie să crească, să capete experiență, jucătoarele tinere trebuie să joace.
„Jucătoarele vin în România doar pentru bani!”
- Știu că la Thuringer cel mai mare salariu este 3.000 de euro. Cum vă explicați faptul că echipele din România oferă salarii foarte mari?
- Îmi este greu să spun, dar cluburile din România au stricat toată piața din handbal. Banii care se bagă în România sunt exagerat de mulți și, din păcate, au cea mai mare importanță pentru sportivi. Nu mai contează culorile clubului, istoria sa, suporterii, contează doar banii. Jucătoarele vin doar pentru bani și asta nu este bine deloc. Dacă nu ești cu inima acolo unde joci și ești doar pentru bani, nu ai cum să ajungi la performanța maximă. Este adevărat, performanța se face cu bani, dar trebuie să ai grijă și de jucătoarele din țara ta pentru, că altfel nu mai ai rezultate la națională și nu poți ține pasul cu Norvegia, Danemarca sau Franța. România trebuie să-și găsească drumul său, pentru că este o țară de handbal și dacă va da șansă sportivilor talentați, vor crește. Trebuie să primească o șansă de joc.
„CSM București are lotul făcut greșit”
- CSM București nu s-a calificat nici în acest sezon în Final Four-ul Ligii Campionilor. Care ar fi cauzele?
- Este foarte important felul în care îți clădești o echipă și aici sunt unele lucruri pe care nu le înțeleg la CSM București. Câteodată are 3-4 jucătoare pe un post și mai aduce încă o jucătoare tot acolo. Echipa are bani, are jucătoare, dar nu funcționează ca o echipă. CSM trebuia să funcționeze ca o echipă în jurul Cristinei Neagu. Asta este cel mai important la o echipă de handbal, angrenajul, unitatea grupului. Lotul CSM-ului a fost făcut greșit în fiecare sezon. Ca antrenor, tu trebuie să-ți iei jucătoarele de care ai nevoie, tu trebuie să-ți clădești echipa pentru planul tău. Doar așa poți cere apoi să se câștige Liga Campionilor.
„Îmi place să clădesc acolo unde sunt apreciat!”
- Ați antrenat în România pe Rulmentul Brașov, între 2008-2010. Ați mai fost căutat de echipe din România?
- Aproape în fiecare an am fost sunat din România, dar doar în timpul sezonului, și eu nu mai am vârsta pentru o aventură în handbal. Centrul meu este familia, ne simțim bine la Erfurt, iar Thuringer este copilul meu, sunt aici de 15 ani. Patronii au spus că dacă eu plec, ei vor închide clubul. Eu dacă mă simt bine într-un loc, nu mai plec. Așa am fost crescut. Îmi place să clădesc acolo unde sunt apreciat.
{{text}}