Antrenorul italian Davide Ancelotti ar putea prelua conducerea tehnică a echipei RB Leipzig în această vară. Fiul legendarului Carlo Ancelotti este, alături de Cesc Fabregas și Oliver Glasner, pe lista potențialilor antrenori.
Conducerea clubului german preferă pe cineva din această listă, scriu cei de la sport.akutality.sk. În cazul în care aceștia nu sunt disponibili, sunt pregătiți să-l numească pe italianul în vârstă de 35 de ani. Davide face parte din staff-ul tehnic al tatălui său de doisprezece ani.
Davide Ancelotti este pe lista celor de la RB Leipzig
Pe lângă Real Madrid, a lucrat alături de tatăl său și la Paris Saint-Germain, Bayern München, Napoli și Everton. Contractul său cu Real Madrid este valabil până în 2026, neavând încă experiență ca antrenor principal.
În primul mandat a lui Ancelotti la Real a fost preparator fizic, iar în 2021 a revenit ca secund. Davide Ancelotti a mai refuzat în trecut oferte de la Leicester și Reims, dar acum este pregătit să pornească într-o nouă provocare.
Fabregas este antrenorul echipei italiene Como, în timp ce Glasner antrenează finalista Cupei FA, Crystal Palace din Londra.
Leipzig a avut un sezon sub așteptări în acest sezon de Bundesliga. De multe ori abonați la locurile de Champions League, Leipzig este acum pe locul 6 în primul eșalon din Germania.
Cu 50 de puncte acumulate, „taurii” tremură pentru un loc de Liga Campionilor. RB Leipzig este la 2 puncte distanță de ultimul loc care duce în cea mai importantă competiție europeană la nivel de club. Doar 2 meciuri mai au la dispoziție cei de la Leipzig pentru a-și asigura poziția: cu Werder Bremen acasă și cu RB Leipzig în deplasare.
RB Leipzig nu a impresionat în acest sezon de Champions League. În faza ligii, nemții au fost eliminați, după ce s-au clasat pe locul 32 la finalul celor 8 partide.
{{text}}