International   •   Campionate   •   FIFA

Încă o iniţiativă pentru Blatter!

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 31 mai 2008

Preşedintele FIFA, Joseph Blatter, a anunţat, vineri, că va înainta în viitor propunerea ca desemnarea ţării organizatoare a CM din 2022 să se facă, din considerente economice, cu patru ani mai devreme decât în mod normal, concomitent cu desemnarea gazdei CM din 2018, informează Reuters.



"Putem oferi două competiţii, pentru o perioadă de opt ani, iar rezultatul economic, pentru sponsori, va fi mai bun", a spus Blatter, indicând că în situaţia în care propunerea sa va fi acceptată, cele două ţări organizatoare vor fi anunţate în 2011.



Preşedintele FIFA a adăugat că va încuraja federaţiile să-şi depună candidatura în acelaşi timp pentru ambele turnee finale, iar conform regulilor FIFA acestea vor avea loc pe continente diferite. "Nu mai avem o regulă a rotaţiei, însă regula conform căreia Cupa Mondială nu se poate disputa de două ori consecutiv pe acelaşi continent va rămâne neschimbată. Spre exemplu, dacă o ţară europeană va câştiga candidatura pentru 2018, automat celelalte federaţii europene vor fi în afara cursei pentru 2022", a spus Blatter.



Cursa pentru organizarea Cupei Mondiale din 2018 este deja foarte acerbă, ţări precum Statele Unite, China, Rusia, Australia, Japonia, Anglia, Mexic, Spania, Olanda împreună cu Belgia sau Qatar manifestându-şi interesul pentru găzduirea competiţiei. Având în vedere că următoarele două Cupe Mondiale se vor desfăşura în emisfera sudică, în Africa de Sud, respectiv Brazilia, este de aşteptat ca viitoarea ediţie a CM, cea din 2018, să se desfăşoare în Europa, eliminând astfel şansele Australiei pentru organizarea competiţiei. "Dacă nu mă înşel, Australia nu este în emisfera meridională. Mi se pare logic ca la Mondialul din 2018 să ne întoarcem în nord", a confirmat la rândul său Blatter.



Referitor la strategiile federaţiilor de a-şi înainta candidaturile pentru organizarea Cupei Mondiale, Blatter a declarat că deţine informaţii conform cărora unele continente, precum Europa sau Asia, îşi vor desemna o singură ţară candidată, pentru a-şi spori astfel şansele, fapt ce nu ar afecta însă dreptul oricărei alte federaţii naţionale de a-şi depune candidatura în mod individual.

Sursa: NewsIn

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.