Sporturi   •   Rugby   •   TRAGEDIE

Accident teribil în Franța! Un vicecampion olimpic la rugby a decedat după ce a fost lovit de tren

Josaia Raisuqe/Foto: Imago Images
Josaia Raisuqe/Foto: Imago Images

Articol de David Istrate   —  joi, 08 mai 2025

Rugbystul din Fiji Josaia Raisuqe (30 de ani), vicecampion olimpic la Paris, a decedat joi, 8 mai, în urma unui accident rutier din Franța. Castres Olympique, clubul la care sportivul a evoluat în ultimii 5 ani, a confirmat vestea.

Lumea rugby-ului este în doliu, după ce Josaia Raisuqe, un jucător în vârstă de 30 de ani, a decedat în cursul acestei dimineți. În timp ce era în drum spre antrenament, mașina în care se afla acesta a fost lovită de un tren, iar sportivul nu a supraviețuit.

Josaia Raisuqe, regretat de clubul său: „A fost un coechipier minunat”

După anularea antrenamentului, Castres Olympique a emis un comunicat prin intermediul căruia a anunțat decesul jucătorului care avea 30 de ani.


„Castres Olympique este în doliu. Cu inimile îndurerate, am aflat despre decesul în această dimineață al jucătorului nostru Josaia Raisuqe într-un accident rutier. Întreaga familie CO este devastată de aceste vești teribile.

Josh a fost un membru al clubului nostru încă din 2021. A fost un coechipier minunat, mult iubit de toată lumea, inclusiv de fanii lui Castres, care l-au primit bine. Transmitem condoleanțele și gândurile noastre familiei și celor iubiți”, a transmis clubul din cea mai importantă ligă a Franței.

De asemenea, Pierre-Yves Revol, președintele Castres Olympique, a oferit o declarație legată de Raisuqe:

„Suntem în șoc după moartea subită a lui Josaia. Era un băiat foarte vesel atât pe teren, cât și în afara lui, un pilon de bază al comunității din Fiji pe care o avem în clubul nostru și de care suntem foarte atașați.


De asemenea nu putem, în aceste momente, să nu menționăm credința pe care toți acești jucători, împreună cu Josaia, o au. Dincolo de durere, ea îi va ajuta în această perioadă atât de grea pentru toți.

Evident, gândurile mele se îndreaptă spre logodnica lui și spre întreaga lui familie și le mulțumesc tuturor celor care au venit înspre club. Castres Olympique nu va mai face alte comentarii și cere ca doliul familiei să fie respectat de-acum înainte”.

Josaia Raisuqe era medaliat cu argint la Jocurile Olimpice de la Paris

Josaia Raisuqe s-a născut în 22 iulie 1994 în Naitasiri, Fiji. Acesta și-a început cariera de seniori în 2015, la Stade Francais, după care s-a transferat la Nevers. Din 2021, Raisuqe a evoluat pentru Castres Olympique.

În 2024, la Jocurile Olimpice de la Paris, Raisuqe a cucerit medalia de argint alături de naționala țării sale. Fiji a fost învinsă în finală de țara gazdă, scor 28-7.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.